Cum arată școala pentru Moși Crăcuni. Și ei sunt obligați să respecte regulile impuse de pandemie
Zeci de Moşi Crăciun au umplut sălile de clasă ale şcolii de Moşi din Londra. Îmbrăcaţi regulamentar, în roşu, cu bărbi stufoase, căciuli pe cap şi ghete lustruite, elevii au purtat regulamentar măşti de protecţie pe faţă şi învaţă cum să ducă daruri pe timp de pandemie.
Pentru Moş Crăciun, timpul trece altfel decât pentru ceilalţi pământeni. Moşii învaţă în vacanţa de vară, sunt ocupaţi până peste cap în vacanţa de iarnă şi se odihnesc tot anul. La Institutul pentru Moş Crăciun deţinut de 25 de ani de compania Ministry of Fun, din Regatul Unit, s-au înscris şi în acest an vitregit de pandemie peste 50 de candidaţi. Chiar dacă bilanţul pandemiei a ajuns la 326.650 de îmbolnăviri şi 41.450 de decese în Marea Britanie, Sărbătorile de iarnă trebuie pregătite cum se cuvine din timp.
Directorul companiei, James Lovel, a explicat că elevii vor învăţa timp de două săptămâni colinde, poezii şi cum să se comporte pe timp de pandemie cu copiii atunci când le vor da cadourile în centrele comerciale de pe teritoriul Marii Britanii. La finalul cursului care costă între 250 şi 500 de lire sterline, toţi moşii vor primi un certificat de Moş Crăciun. ”Am creat special nişte măşti de protecţie din catifea de culoare roşie pentru ca Moşul să le poată răspunde micuţilor: masca face parte din echipamentul meu de protecţie. Trebuie să le spunem copiilor o poveste educativă pentru că vom trăi cu virusul ucigaş printre noi mult timp de acum încolo. Respectăm distanţa socială în timpul şcolarizării moşilor şi le aducem la cunoştinţă faptul că, în acest an, Moşul nu îi va mai ţine în poală pe copii. Micuţii vor sta la doi metri de ei în centrele comerciale, vor spune colinde şi poezii şi vor învăţa cum să se ferească de boală”, a explicat pentru The Sun directorul şcolii.
În 2019, nu mai puţin de 1.000 de Moşi pregătiţi la şcoala lui Lovell au fost angajaţi în magazine, iar în acest an, în ciuda crizei epidemiologice, marile magazine cer peste 1.200 de moşi în perioada 20-25 decembrie. La cursurile de improvizaţie, de artă dramatică şi oratorie nu lipseşte nimeni pentru că ”mulţi au ajuns să prindă un rol secundar în filmele produse în Regatul Unit după ce au absolvit cursurile şcolii de Moş Crăciun”. Aşa că nimeni nu are timp de glume şi de joacă, la şcoala Moşului toată lumea învaţă.