Cum decorăm casa de Valentine’s Day

12 februarie 2016 21:02   Fapt divers
Ultima actualizare:

Decorarea locuinţei în spiritul iubirii nu presupune să cumperi doar decoraţiuni pufoase sub formă de inimioare, fundiţe sau jucării din pluş.

Încearcă, în acest an, să amenajezi în aşa fel încât să aduci nu numai iubirea în casa ta, ci şi primăvara. Iată 4 sfaturi de care să ţii cont!

Cumpără o lenjerie de pat albă

Deşi roşul este culoarea iubirii, anul acesta optează pentru o lenjerie de pat albă. Albul imaculat va schimba radical atmosfera din dormitorul tău, îi va conferi luminozitate, prospeţime şi va da senzaţia că încăperea este mai mare. Renunţă la culorile terne şi închise. 

Decorează camerele cu flori

Calendaristic, peste două săptămâni vine primăvara, iar florile de sezon au început să apară pe tarabe. Deja putem cumpăra ghiocei, brânduşe, lalele şi zambile. 

Cumpără lumânări parfumate

Aprinde o lumânare parfumată pentru o atmosferă romantică! Atenţie, însă! Încearcă să alegi produse cu o aromă fină, deoarece un miros foarte puternic poate fi deranjant.  

Optează pentru pernuţe decorative

Acestea trebuie alese cu grijă, în aşa fel încât să le poţi folosi pe parcursul întregului an, nu numai de Ziua Îndrăgostiţilor. Optează pentru culori pastel şi evită pernuţele imprimate cu inimioare. 

Mai multe