Cum îi poți ajuta pe cei mai în vârstă din familie să aibă o viață fericită acasă
Casa și comunitatea sunt aspecte de care orice persoană își dorește să se bucure până la o vârstă înaintată.Tocmai de aceea, este important să faci tot posibilul pentru ca rudele tale în etate să poată rămâne cât mai mult timp în casa lor, alături de vecinii și de prietenii pe care-i au de-o viață. Criza sanitară ne-a îndemnat pe toți să fim mai atenți la nevoile celor mai în vârstă din jurul nostru și ne-a oferit chiar o nouă perspectivă la acest capitol. Continuă aceste obiceiuri și instalează în casa părinților, bunicilor sau mătușilor tehnologie de ultimă generație, dar, dă-le și o mână de ajutor, ori de câte ori au nevoie. Iată câteva idei:
Alege soluții inteligente și instalează tehnologii de actualitate
Mobilitatea este una dintre problemele principale ale seniorilor, așa că va trebui să-i ajuți să depună cât mai puțin efort și, mai ales, să evite mișcările periculoase pentru sănătatea lor. Deoarece sezonul rece bate la ușă, poți începe cu sistemul de încălzire. Pentru ca aceștia să poată evita drumurile până la centrala termică pentru a modifica setările acesteia de la butonul principal, poți instala un termostat wifi. Acesta este ușor de folosit și va asigura confortul ideal în orice locuință. Permite controlul temperaturii din casă și poate porni sau opri sistemele de încălzire instalate în locuință. Este important ca părinții sau bunicii să se poată bucura de tehnologia care îi ajută să-și facă mai puține griji și să aibă control asupra sistemelor din casă. De asemenea, optează pentru iluminat inteligent și detectoare de monoxid de carbon și fă modificări esențiale pentru siguranța acestora acasă.
Acordă atenție nevoilor și rutinei acestora
Odată cu vârsta, apar și problemele de sănătate, care nu le mai permit seniorilor să facă tot ceea ce făceau în trecut. De la afecțiuni locomotorii, la boli ale sistemului nervos, toate acestea pot aduce schimbări majore în rutina vârstnicilor. Pentru a-i putea ajuta cu adevărat, trebuie să le înțelegi nevoile și să-i ajuți să se adapteze la un nou stil de viață. Această atenție în plus presupune asistență la:
- Nevoile personale - În funcție de afecțiunile de care suferă, bătrânii vor avea nevoie de o mână de ajutor pentru a reuși să se îngrijească. Activitățile precum spălatul și îmbrăcatul zi de zi pot deveni mai complicate sau chiar imposibil de realizat fără ajutor. Dacă nu locuiești cu ei sau nu ai suficient timp la dispoziție pentru a-i asista în fiecare zi, angajează un profesionist care se poate adapta programului lor și le poate oferi și sprijin medical.
- Pregătirea meselor - Viața de acasă va deveni o povară pentru cei care nu reușesc să-și mai prepare mesele singuri, însă, avantajul este că au la dispoziție numeroase servicii de livrare și catering. Odată cu pandemia, tot mai multe magazine și restaurante au inclus servicii de livrare la domiciliu, iar o parte dintre acestea își vor păstra obiceiurile și în perioada post pandemie. Ajută-i pe cei mai în vârstă din familie să învețe cum pot comanda cu ușurință meniuri variate, dar, nu uita că ar trebui să organizezi o masă în familie cel puțin o dată pe săptămână. Atunci poți găti alături de ei și îi poți ajuta să se simtă din nou puternici și capabili.
- Ocrotirea sănătății - Este important ca rudele sau cunoștințele tale în etate să poată respecta programul pentru administrarea medicamentelor și dieta impusă de medic și să fie protejate de accidentele care le-ar putea pune viața în pericol. Există acum aplicații pentru smartphone care îți amintesc atunci când e timpul pentru pastilele programate în fiecare zi, dar și device-uri smart pentru pentru situații neprevăzute. De exemplu, le poți oferi un smartwatch care notifică contactele de urgență în cazul în care se prăbușesc acasă sau pe stradă sau dacă suferă un infarct. Pentru medicamente, optează pentru cutii cu datele inscripționate, pentru a te asigura că nu uită să le administreze în fiecare zi.
Înaintarea în vârstă nu trebuie să fie o povară, iar cei apropiați ție merită să se bucure de posibilitatea de a îmbătrâni acasă. Înainte de a decide dacă aceștia pot sau nu să-și poarte de grijă în continuare, asigură-te că ești la curent cu toate tehnologiile și serviciile inovatoare, dar și că îi poți ajuta ori de câte ori au nevoie.