Cum îl înveți pe cel mic să doarmă singur
Poate ai auzit și tu mămici care se plâng că micuțul lor nu vrea să doarmă singur sau poate chiar tu ai un copil care a crescut măricel și încă doarme cu voi în pat. Află din acele ce urmează ce poți face în acest sens!
De când l-ai născut, grija ta s-a îndreptat mai mult asupra copilului și nu ai mai putut avea o viață intimă cu soțul tău, căci rodul dragostei voastre nu poate dormi singur. Dacă uneori te mai ajută părinții tăi, totuși nu poți să-l lași pe prichindel toate nopțile la ei. Oricum cu greu adoarme fără tine și vă despărțiți cu plânsete.
Unii părinți îl culcă pe cel mic în pătuțul lui de unde acesta nu poate să cadă. Patul respectiv este un real ajutor pentru copil căci el se obișnuiește să doarmă singur. Treptat, se face trecerea de la locșorul lui, la un pat pentru copii de vârstă preșcolară, unde poate dormi mai mulți ani, până se înalță.
Știai că...
... potrivit Fundației Naționale a Somnului (National Sleep Foundation) cel puțin 24% dintre părinți au această problemă cu copiii lor? Copiii lor dorm cu ei cel puțin în prima parte a nopții.
Teama de a dormi singur
Copilașii se obișnuiesc să doarmă cu părinții pentru că simt nevoia de siguranță, afecțiune, le e frică de întuneric și de vise urâte. Atunci când visează ceva care îi sperie, vor să le fie părinții aproape să-i ajute să treacă peste acele coșmaruri. De abia când mai cresc vor să aibă spațiul lor și să fie independenți.
Grădinița
Majoritatea părinților își duc copiii la grădiniță pentru a se acomoda cu ceilalți copii, iar ei merg în acest timp la serviciu. Dacă cel mic este lăsat să doarmă la prânz unde dorm și ceilalți colegi, se va acomoda să stea singurel și să doarmă fără părinți. Odată cu sosirea nopții copilașul revine la vechiul obicei și sare în patul părinților.
Jocul
Când ești acasă cu el îi poți propune un joc: schimbarea rolurilor. Tu vei fi copilul, iar el mama. Și începi să procedezi exact cum face el: la fiecare pas îi zici „mami vreau apă“, „mami vreau la toaletă“, „mami vreau acadele“ și începi să te tânguiești, apoi îi zici „mami, mă doare burtica“, „mami cumpără-mi jucăria aceea“, “mami mi-e somn“ și tot așa. Într-o seară faceți același joc, iar el când vrea să stea să se joace cu tati, mergi și îi zici „mami mi-e somn“, categoric nu o să-i placă. Va învăța treptat că nu e așa ușor să ai un copil care tot timpul cere ceva și plânge și că unele lucruri le poate face și singur.
Află pe clicksanatate.ro mai multe ponturi să-l dezveți de dormitul cu voi!
Nu folosi niciodată recompensa în educația copilului! Iată care este explicația!