Cum îți obișnuiești copilul cu grădinița. Sfaturi prețioase de la un educator și un psiholog

31 august 2021 11:24   Fapt divers
Ultima actualizare:

Mai e puțin până când grădinițele și creșele își deschid porțile pentru un nou an, iar cele mai mari emoții le au părinții de „boboci”. Oare va plânge? Se va acomoda, va fi greu? Sunt întrebări firești, dacă ne gândim la imaginea clasică de la poarta acestor instituții: în fiecare dimineață, copii de doar câțiva anişori, cu lacrimi de crocodil pe faţă, agățați de gâtul mamelor sau taţilor, implorând să nu fie lăsaţi singuri acolo. Pentru a preveni această situație și a face acomodarea cât mai lină e bine să iei măsuri încă de pe acum.

Nu este sănătos pentru psihicul unui copil să-l laşi să plângă până nu mai poate şi să pleci. Potrivit experimentelor oamenilor de ştiinţă, există o diferenţă dintre emoţia pe care o resimte un copil atunci când e lăsat cu bona acasă şi cea resimţită în prima oră de când l-ai lăsat la grădiniţă, într-un mediu străin. În acest din urmă caz, nivelul cortizolului (hormonul stresului) din sânge se dublează, cu efecte asupra sănătății, pe termen lung, spune Raluca Zenca în cartea ei, „Manualul mămicii ZEN”.

Avantajele mersului la grădiniță

Totuși, mersul la grădiniță sau la creșă are și avantaje. „Începerea grădiniței poate fi chiar un moment plăcut. Părintele câștigă timp și mai scapă din griji, copilul ia contact cu jucării și prieteni noi, dezvoltă noi aptitudini, își însușește noi achiziții și noi norme pe lângă cele deja însușite în mediul familial, își dezvoltă vocabularul, învață să înțeleagă lumea înconjurătoare”, scrie Ema Tănase, educatoare cu peste 10 ani de experiență, pe site-ul scoala9.ro. Aici vine cu o serie de recomandări importante pentru părinții.

  • În primul rând, atât timp cât este posibil, trimiteți copilul la grădiniță atunci când este pregătit. 
  • Prezentați grădinița ca fiind un loc frumos, cu multe avantaje, activități, copii, jucării. Vorbiți-i mult despre ce se întâmplă acolo.
  • Optați pentru o grădinița în care se face o acomodare blândă.
  • Important este și cine-l duce pe copil dimineața. Observați de cine se desprinde mai ușor, de mama sau de tata, și acela va fi responsabil cu a-l duce la grădiniță. Sau poate de o bunică sau o bonă.
  • Nu-l aduceți în brațe până la ușa grădiniței, ci de mână. Poate să meargă cu bicicleta sau cu trotineta, dacă îi place. Și drumul până la grădiniță poate fi plăcut și îi poate da o stare de bună dispoziție.
  • Pregătiți seara împreună ghiozdanul și hainele.
  • Cumpărați cărți cu povești terapeutice și citiți-i-le copilului în fiecare seară.
  • Implicați și alți membri ai familiei pentru o acomodare mai lină.
  • Făceți-vă un prieten, doi de la grădiniță și faceți seara plimbări împreună prin cartier.
  • În weekend, purtați discuții despre săptămâna ce urmează și încurajați copilul.
  • Faceți plimbări în weekend prin fața locației.
  • Nu forțați copilul să stea din prima săptămâna până la finalul programului. Adaptați-vă în funcție de starea și sentimentele lui.
  • Comunicați permanent cu personalul grădiniței.

Acomodarea trebuie să fie lină. Sfatul psihologului

Psihologul Mihaela Vintilă recomandă să-l obișnuiți treptat pe copil cu mediul străin de la grădiniţă.

  • În primele zile, du-l să vadă cum ies copiii de la şcoală/grădiniţă. Cât sunt de fericiţi, cum se joacă între ei. Îi va admira şi îşi va dori şi el să facă parte din grup.
  • Mergeţi împreună la grădiniţă doar ca să o vizitaţi, să cunoască locul.
  • A doua zi, staţi puţin acolo împreună, lasă-l să se joace cu ceilalţi copii şi cu educatoarea.
  • A treia zi, lasă-l singur o oră, dar nu mai mult, pentru că se poate simţi abandonat. Pentru că nu ştii cum va reacţiona, e bine să rămâi în preajma grădiniţei. Totuşi, nu e cazul să te repezi înăuntru la primul suspin al celui mic. 
  • Următoarea zi va sta două ore, apoi trei ore. Ar fi bine ca o perioadă să se apeleze la programul scurt, de 4 ore.
  • Dacă plânge dimineaţa, atunci când îl laşi, încearcă să-i explici ce lucruri minunate va face acolo cu educatoarea şi cu ceilalţi copii. Spune-i că tu trebuie să te duci la serviciu, dar că te întorci după el cât poţi de repede. Nu-l păcăli că te duci să te speli pe mâini şi să nu te mai întorci. Mai mult rău îi faci.
  • Colaborează cu educatoarea, spune-i toate sensibilităţile copilului şi sfătuieşte-o cum să-l abordeze astfel încât să mănânce bine şi să doarmă.
  • La întoarcerea acasă, pune-l să-ţi povestească ce a făcut acolo, ce a mâncat, cu cine i-a plăcut să se joace, cu cine nu. Dacă a fost cuminte, recompensează-l.
Mai multe