Cum poţi trece cu bine de frigul năprasnic
Zăpezi mari şi ger! Ca să rezişti în zilele foarte reci, cu temperaturi de sub minus 10 grade, trebuie să ţii cont de câteva sfaturi! Astfel, nu te vei confrunta cu degerături sau hipotermie.
Cum să te hrăneşti
Pe o vreme cu temperaturi extreme, trebuie să te hrăneşti consistent. Din meniul zilnic să nu-ţi lipsească citricele, lactatele, ceapa şi usturoiul, mai ales dacă îţi petreci mult timp afară. În acest caz, e recomandat să ai un termos cu ceai cald, cu multă lămâie. De asemenea, foloseşte la mâncăruri condimente iuţi şi ulei de măsline, consumă peşte gras şi unt, dar evită margarina.
Cu ce să te încalţi!
În cazul în care îţi petreci mare parte din timp într-o încăpere încălzită, este indicat să eviţi cizmele îmblănite şi să alegi încălţăminte cu interiorul vătuit. Dacă, dimpotrivă, peste zi ai de făcut multe drumuri pe jos, poartă încălţăminte lejeră, care nu îţi vine fix pe picior. Faceţi tot posibilul ca talpa să aibă mobilitate în interiorul cizmei. Chiar dacă vreţi neapărat să vă încălţaţi cu două perechi de ciorapi, aveţi grijă ca aceştia să nu fie strânşi pe picior. Astfel, talpa piciorului va avea mobilitate şi nu va îngheţa.
Capul, gâtul, urechile şi mâinile să fie acoperite
E obligatoriu să porţi căciulă! Şi ai grijă ca aceasta să-ţi acopere în întregime capul şi urechile. Acoperă-ţi gâtul cu un fular sau o eşarfă groasă. Nici mâinile nu trebuie neglijate! O pereche de mănuşi îmblănite sunt ideale pe o vreme geroasă.
Alege haine din bumbac
În zilele cu ger cumplit, este bine să te îmbraci cu haine ”în straturi”: maiou, tricou, bluză pe corp, pulover. Sau poţi alege combinaţia maiou, bluză pe corp şi un pulover cu nasturi sau un hanorac ce se închide cu fermoar. Explicaţia este foarte simplă: dacă îţi este cald, este suficient să dai jos hainele cele mai groase. Astfel, nu vei mai transpira şi riscul de a răci se diminuează. Alege haine fabricate din materiale naturale precum bumbacul, inul sau lâna.
Cum să te joci în zăpadă
Îmbrăcaţi corespunzător, copiii trebuie să se bucure de zăpadă. Însă, nu ar trebui să stea foarte mult timp pe săniuţă. Ei trebuie să facă mişcare ca să nu îngheţe. Bătaia cu zăpadă, construirea unui om de zăpadă sau pur şi simplu plimbarea prin nămeţi ne fac să ne şi bucurăm de iarnă. Toate acestea la o temperatură de maximum -15 grade Celsius, spun medicii.