Cum putem face ca dorințele noastre să devină realitate. Sfaturi prețioase de care trebuie să ții cont
În ceea ce privește dorințele și îndeplinirea acestora, am observant de-a lungul timpului că există 2 tabere – tabăra celor care au un million de dorințe și se pierd în ele astfel încât nu se mai focusează pe niciuna și chiar devin anxioși, frustrați și nervoși că nimic nu le iese așa cum își doresc și tabăra opusă în care oamenii nu au dorințe.
Cum ajungem la calea de mijloc, cât de importante sunt dorințele și mai ales cum reușim să le materializăm – aflăm în următoarele rânduri!
În dicționarul explicativ al limbii române aflăm următoarele definiții ale dorinței:
1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește sau aspiră la ceva.
2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.).
3. Atracție erotică
“De cele mai multe ori ceea ce ne blochează realizarea unei dorințe este un conflict intrapersonal. Iar uneori ne sabotăm atât de mult încât nici nu ne dăm voie să avem dorințe.” – ne spune Claudia Jimeno specialist în creștere spirituală și dezvoltare personală din experiența de peste 25 de ani în lucrul cu oamenii.
Însă, atunci când avem dorințe și ne dăm voie să ne imaginăm cum ne-am simți și cum ar fi viața noastră cu dorințele îndeplinite practic ne încărcăm cu energie și voie bună. Începem să simțim o stare de bine, o stare de flux, simțim că avem sens, că avem mai multă viață în noi și bucurie. Citește mai multe pe canal33.ro.