Cum să înveți fără să depui efort

5 mai 2015 17:48   Fapt divers
Ultima actualizare:

Care este cea mai ușoară metodă de a învăța? Poate psihologia să ofere minților noastre aceleași comenzi? Asta încearcă Ben Whately să realizeze alături de campionul la memorare Ed Cooke, care a lansat deja o aplicație, numită Memrise.

Aplicația Memrise folosește câteva din principiile mnemotehnicienilor (specialiști în mnemonică, ansamblu de procedee care ușurează memorarea, n.r.). Acum, Ben Whately și Ed Cook s-au alăturat unor cercetători de la Universitatea din Londra (UCL) pentru a lansa o competiție ce are ca scop descoperirea celei mai bune modalități de îmbunătățire a acestor tehnici. Experți în mnemonică din toată lumea au fost rugați să realizeze experimente pentru a găsi cea mai ușoară și practică metodă de memorare, informează BBC.

Competiția oferă o privire fascinantă asupra modului în care funcționează memoria. Fie că ești un student care încearcă să învețe pentru examenele finale, fie că pur și simplu ești curios care este procesul de memorare, ceea ce oferă acest concurs ți-ar putea ușura situația.

Plictiseala nu te lasă să memorezi

În ciuda participării unora din cei mai mari oameni de știință ai lumii, unele experimente au eșuat, ceea ce „arată cât de dificil este să transpui principiile științifice în viața reală”, a declarat David Shanks, unul din cercetătorii UCL.

Plictiseala, de exemplu, s-a dovedit a fi o piedică: una dintre echipe a găsit un subiect adormind în timpul sesiunii de memorare a cuvintelor, care a durat o oră, în ciuda faptului că era plătit cu prăjituri pentru a lua parte la studiu. „Se mai întâmplă”, a declarat unul dintre membrii juriului, Yana Weinstein de la Universitatea din Lowell Massachusetts.

În pofida acestor mici incidente, multe echipe au avut realizări importante, cum ar fi dublarea cantității de informație pe care subiecții au reușit să o rețină.

Tehnici pentru învăţarea fără efort:

1. Îmbrățișarea ignoranței

Fără nici o pregătire, subiecții au fost forțați să ghicească semnificația unor cuvinte lituaniene. „Întotdeauna vor greși prima dată”, a declarat Shanks, însă studiile psihologice arată că aceste greșeli îi ajută să memoreze mai repede semnificația corectă a cuvântului. Se pare că recunoașterea propriei ignoranțe stimulează mintea.

2. Valurile memoriei

Unul dintre participanți a experimentat o tehnică prin care oferea pauze scurte subiecților în timpul procesului de memorare a cuvintelor, lăsându-i să vizualizeze un videoclip cu o cascadă. Aceste pauze aveau scopul de a le permite să asimileze informația. Când înveți, este important să iei pauze scurte pentru a fi sigur că abilitățile tale naturale nu vor fi suprimate de oboseală.

3. Tehnica bufetului

Deși pare tentant să organizezi informațiile pe teme și să le înveți una câte una, una dintre echipe a descoperit că este mai practic să memorezi toate informațiile așa cum sunt ele, fără să le aranjezi în categorii.

Cu altce cuvinte, cercetătorii sugerează că ar trebui să ai varietate într-o sesiune de memorare. Este mai bine să petreci mai puțin timp învățând informații diversificate decât să te concentrezi pe un singur subiect, la fel cum este mai plăcut să mănânci dintr-un bufet suedez.

4. Povestirea informațiilor

Unul dintre participanți a cerut subiecților să construiască o poveste care să includă cuvintele pe care trebuiau să le memoreze. De asemenea, Cooke și Whately au fost mulțumiți de faptul că una din echipe a introdus sistemul „palatul memoriei”, care se bazează pe crearea unei legături între cuvinte și obiectele dintr-o cameră.

Cercetătorii recomandă combinarea acestor tehnici prezentate mai sus, nu folosirea uneia singure pentru o învăţare eficientă.

Obstacolul în calea învăţării: distragerea atenţiei

Totuși, adevărata provocare pentru acești experți în memorare este distragerea atenţiei. Fie că e vorba de ideea unei plimbări în parc sau tentația de a aprinde televizorul, toate aceste activități ne distrag de la învățat, reprezentând un adevărat obstacol în procesul de învățare.

Mai multe