Cum să redecorezi ca să te simţi mai bine

25 februarie 2017 19:39   Fapt divers
Ultima actualizare:

Sunt case în care zâmbeşti de cum le treci pragul, în care te simţi confortabil, în care dormi bine, liniştit. Alte case îţi dau, fără să înţelegi de ce, o senzaţie de agitaţie, de sufocare. Primele sunt încărcate pozitiv, celelalte poartă o energie negativă. Totul ţine de mai multe elemente, de la stilul de mobilier, decoraţiuni, culori, până la miros. Iată ce schimbări trebuie să faci ca să ai o casă în care să te simţi bine.

Fă ordine şi curăţenie

Cu totul altfel te simţi într-o casă în care toate strălucesc şi sunt puse la locul lor. Dezordinea îţi va da şi ţie o stare de agitaţie.

Deschide ferestrele

Aerul curat oxigenează creierul şi schimbă atmosfera din casă. După atâtea zile geroase, în care am stat izolaţi, la căldură, e cazul să aerisim.

Zugrăveşte un perete accent în galben pal

Această nuanţă măreşte vizual spaţiul şi dă o notă caldă încăperii. De altfel, culoarea unei camere e foarte importantă. Nuanţele vii, vesele, îţi dau energie şi stare de bine. Ai grijă să nu exagerezi, deoarece prea multe culori puternice, în combinaţii nefericite, devin apăsătoare, iritante.

Repară lucrurile stricate

Un scaun care stă să pice, o cuvertură ruptă pe la margini dau o senzaţie dezolantă încăperii. Ele atrag şi acumulează energii negative în casa ta, susţine un specialist în decoraţiuni Feng Shui, citat de womansday.com. Ori le repari, ori le arunci.

Foloseşte-te de uleiuri esenţiale, în lampa de aromaterapie

Au efect antibacterian, dezinfectant, împrospătează aerul din casă, iar odată inhalate, vin cu o mulţime de beneficii pentru organism. Le poţi folosi inclusiv la curăţenie pentru că dezinfectează suprafeţele şi lasă un miros plăcut. Spre exemplu, poţi pune într-o sticlă cu pulverizator apă amestecată cu puţin ulei esenţial de cuişoare, de lămâie sau de arbore de ceai şi se şterge cu această soluţie mobila şi pardoseala.

Arde câteva frunze de salvie

Un vechi obicei american de a îndepărta energiile negative din casă este arderea, într-un bol, a frunzelor de salvie. Fumul rezultat purifică locuinţa.

Aruncă lucrurile pe care nu le foloseşti, care ocupă spaţiul degeaba

Ne referim aici la reviste vechi, care doar acumulează praf, la haine pe care nu le-ai mai purtat de multă vreme etc. Ţi-ai cumpărat o nouă tigaie, o nouă pernă? Îndură-te şi scapă de cele vechi.

Scapă de „colţuri”

O regulă importantă în Feng Shui este să ai cât mai puţine unghiuri ascuţite în casă. Nu e uşor, dar merită. Scaune cu margini uşor rotunjite, masă ale cărei capete sunt, de asemenea, rotunjite, lustre rotunde, toate acestea sunt mai „calde” şi mai plăcute, emanând o energie mult mai pozitivă decât mobilierul în colţuri. 

Pune cât mai multe oglinzi

În primul rând, ele măresc spaţiul şi luminează camerele. În acelaşi timp, alungă energia negativă, susţin specialiştii.

Mai multe