Cum să te faci plăcut şi înţeles de cei din jur

17 ianuarie 2019 18:35   Fapt divers
Ultima actualizare:

De câte ori nu am dorit să refuzăm anumite sarcini, dar le-am acceptat că nu am putut spune „nu”?! De câte ori nu am acumulat frustrări, ne-am amărât, ne-am pierdut stima de sine şi încrederea doar pentru că nu am reuşit să ne înţelegem bine cu cei din jur?! Oamenii cu care interacţionăm ne pot încărca pozitiv sau negativ. Trebuie doar să ştim cum să ne purtăm. Aici ne sar în ajutor psihologii.

„Dacă doreşti să fii perceput ca o persoană pozitivă, optimistă, credibilă, să reuşeşti să-ţi impui punctul de vedere şi să te faci respectat, trebuie să iei atitudine. Gândeşte pozitiv, zâmbeşte mai mult, fii ferm, fără a ignora interesele celorlalţi, fă complimente sincere şi învaţă să primeşti atât laude, cât şi critici justificate. Vei avea mai multe şanse să reuşeşti în viaţă decât oamenii pasivi sau agresivi”, susţine Cristina Podgoreanu, psiholog clinician, care ne dă 10 sfaturi de viaţă importante.

  • Învaţă să spui „NU” persoanelor şi acţiunilor care îţi creează o stare de disconfort.
  • Doar tu ai dreptul să-ţi judeci acţiunile. Părerea celorlalţi nu ar trebui să te afecteze.
  • Învaţă din propriile greşeli. Ele ar trebui să te întărească şi să te dezvolte, nu să te doboare.
  • Cunoaşte-ţi drepturile în societate. Spre exemplu, atunci când ai cumpărat ceva, dar te-ai răzgândit, nu-ţi fie teamă/jenă să returnezi.
  • Cere şi oferă feedback. Este constructiv şi te ajută să-ţi eliberezi energiile negative.
  • Nu trebuie să le ştii pe toate, deci nu e o ruşine dacă din când în când spui „nu ştiu”. Învăţăm în permanenţă, cât trăim, deci nu pune presiune pe tine mai mult decât trebuie.
  • Nu te mai lăsa manipulat de cei din jur.
  • Nu monopoliza discuţiile, nu face presupuneri, nu eticheta.
  • Evită sarcasmul, căci denotă o atitudine agresivă.
  • Acţionează pentru a obţine ceea ce vrei. Această atitudine te va ajuta să ai o mai mare stimă de sine, să eviţi acumularea de frustrări care duc, adesea, la depresii şi stări de anxietate.
Mai multe