Cum să-ţi faci bagajul cât mai eficient
30 iulie 2016 20:34
Fapt divers
Ultima actualizare:
O vacanţă reuşită este influenţată, printre multe altele, şi de lucrurile pe care reuşeşti să le iei cu tine în bagaj. Din păcate, de câte ori nu ai simţit că bagajul este prea mic pentru toate cele de care ai nevoie? De câte ori nu ţi s-a întâmplat să ajungi la destinaţie cu toate hainele şifonate?! Să-şi faci bagajul ca la carte implică îndemânare şi o tehnică anume. Specialiştii în turism ne dau câteva ponturi.
- Fă o listă cu cele necesare. Cu o săptămână înainte de a pleca în vacanţă, poţi începe să concepi o listă cu lucrurile pe care nu vrei să le uiţi acasă. Ţine lista la-ndemână (în telefon, spre exemplu). Oricând îţi aminteşti câte ceva, notează.
- Alege hainele în funcţie de destinaţia de vacanţă, de climă, de activităţile pe care ţi-ai propus să le faci. Planifică-ţi garderoba pe zile, astfel încât să ai ceva de schimb în fiecare zi.
- Ai grijă ca totul să se asorteze. Alege haine care se pot combina între ele, sandale şi tenişi care să meargă atât la fusta albă, cât şi la pantalonii scurţi albaştri. În felul acesta, nu va fi nevoie să-ţi iei cu tine toată garderoba.
- Rulează-le, ca să previi şifonarea. Decât împăturit, mai bine rulat, spun toţi experţii în călătorii. Aşa economiseşti spaţiul în bagaj, hainele se vor aşeza mult mai bine şi nici nu se vor şifona. Pune-le în pungi, sigilează-le şi scoate aerul din ele.
- Alege varianta „mini”! Nu-ţi lua cu tine toată sticla de şampon sau de demachiant. Mai bine îţi pui în sticluţe mici câte puţin din fiecare produs cosmetic de care ai nevoie. Înclusiv din parfum şi din crema de faţă poţi lua o cantitate mică într-o sticluţă/cutie sterilă. Varianta aceasta este utilă mai ales în cazul în care călătoreşti cu avionul şi ai bagaj de mână.
- Dacă ai nevoie de vreun consumabil (balsam, gel de duş, şerveţele etc.), de ce nu le cumperi de la supermarketurile din staţiune? Nu au cum să fie scumpe, le consumi oricum într-o săptămână şi nu le mai cari după tine, în bagaj.
- Nu e nevoie să-ţi umpli bagajul cu prosoape, săpunuri şi alte lucruri pe care le găseşti oricum la hotel. Informează-te în legătură cu extra serviciile oferite de resortul în care vei fi cazat. De la un număr de stele în sus, toate unităţile de cazare oferă şi uscător de păr, aşa că nu mai e nevoie să îl iei pe al tău. Şi, dacă tot vorbim despre a-ţi face bagajul mai uşor, renunţă la ondulator sau la placa de întins părul. Până la urmă, nu e ceva de care să nu te poţi lipsi. Bucură-te de plajă, de soare, lăsându-ţi părul liber, natural.