Cum scăpaţi de kilogramele în plus în timp ce faceţi curat

12 octombrie 2019 19:24   Fapt divers
Ultima actualizare:

Cercetătorii britanici au calculat câte calorii ardem în timpul curăţeniei de toamnă şi rezultatele sunt încurajatoare: 2.000. Adică exact cât consumăm dacă am face aerobic sau am merge la sală. Tot ce trebuie să facem este să frecăm bine podelele şi cada, să ştergem praful, să dăm cu aspiratorul, să spălăm rufele sau să facem patul.

De exemplu, dacă spălăm rufele la mână, timp de o oră, ardem exact tot atâtea calorii ca atunci când facem 100 de genuflexiuni, iar când ştergem geamurile, muşchii noştri simt că am făcut 40 de flotări. Când dăm cu aspiratorul timp de 30 de minute ardem 90 de calorii şi dacă vrem pătrăţele la abdomen, fierul de călcat e cel mai bun aliat.

Însă pentru a fi sportivi profesionişti chiar la noi acasă trebuie să fim perseverenţi şi conştiincioşi şi să nu chiulim de la îndatoririle gospodăreşti. Conform specialiştilor, încăperea care ne ajută să ardem cele mai multe calorii este baia. Şi asta pentru că faianţa, grupurile sanitare, cada, duşul sau gresia necesită o atenţie sporită şi participarea tuturor muşchilor corpului.

Mai multe