Cum se poate construi o relaţie de cuplu sănătoasă? Iată ce este important să faceţi

27 martie 2020 15:31   Fapt divers
Ultima actualizare:

O relație de cuplu sănătoasă se poate construi plecând de la cunoașterea propriilor nevoi și dorințe în cuplu. Dacă nu ne cunoaștem așteptările de la un nou partener, este ideal să începem demersul de autocunoaștere plecând chiar de la ultima relație pe care am avut-o. În momentul în care vom ști ce avem nevoie să primim și în ce manieră, ne va fi mult mai ușor să alegem persoana potrivită pentru o nouă relație.

În același timp, deschiderea și autenticitatea cu care fiecare om își manifestă dorințele, va face ca cei din jur să înțeleagă măsura în care sunt dispuși să își asume rolul de partener. Prin urmare, însăși manifestarea acestor calități vor face ca noua relație de cuplu să fie construită cu un partener potrivit.

Punctul forte al relațiilor de succes este că ambii parteneri își pot discuta nevoile deschis și pot negocia împlinirea acestora, astfel încât să evite compromisurile și acumularea de frustrări. Și atunci de ce oare este atât de greu să facem asta? Sau de ce sărim peste această etapă atât de importantă la începutul unei noi relații?

Ceea ce poate determina o persoană să nu abordeze aceste aspecte într-o discuție cu noul partener, este faptul că poate nu știe care sunt nevoile sale în general și în mod particular de la partenerul de relație.

Mai multe