Cum sporești productivitatea angajaților care lucrează de acasă
În ultima perioadă, multe companii au fost nevoite să se reorganizeze, astfel încât să facă posibil lucrul angajaților de acasă. Cu toate că trecerea la acest sistem a fost una bruscă, cele mai multe echipe au reușit să facă față provocării și să se adapteze rapid la schimbare, fără a afecta semnificativ productivitatea.
Totuși, odată cu trecerea timpului, managerii au descoperit noi provocări, de ordin logistic, care împiedică o colaborare eficientă, pe termen lung, a angajaților și care îi limitează în a-și îndeplini cu succes activitățile zilnice. De asemenea, tot în această etapă au fost descoperite și oportunități, de procese care pot spori semnificativ progresul membrilor echipelor și care îi pot ajuta să realizeze mai mult într-un timp mult mai scurt.
În cele ce urmează îți vom prezenta principalele provocări cu care se confruntă o echipă într-o zi obișnuită de muncă și îți vom oferi metode concrete prin care să le transformi în oportunități.
Lipsa unui mediu de lucru partajat
Una dintre cele mai mari provocări generate de lucrul de acasă a fost limitarea contactului dintre angajați și imposibilitatea acestora de a reacționa într-un spațiu comun, în care să-și împărtășească ideile și progresul actual. Cu toate că tehnologiile existente pe piață au permis, într-o oarecare măsură, colaborarea virtuală dintre membrii echipelor, acestea se pot dovedi ineficiente atunci când volumul de date utilizate crește.
Pentru a depăși această provocare, angajatorii au început să opteze pentru soluții interne de facilitare a colaborării dintre angajați, care să ofere o bază centralizată a tuturor datelor, informațiilor și proceselor de lucru comune și care să asigure un transfer rapid al acestora și un acces facil pentru toți membrii echipei. Astfel, cei mai mulți au optat pentru alegerea de servere rack, configurate astfel încât să asigure angajaților o experiență de lucru similară cu cea de la birou.
Lipsa socializării
Pe lângă avantajele de ordin funcțional pe care le oferă, biroul a fost, dintotdeauna, un excelent centru al socializării și al interacțiunii dintre angajați, care puteau genera valoare în urma discuțiilor pe care le purtau. Inevitabil, odată cu începerea lucrului în sistem remote, această formă de interacțiune nu a mai fost posibilă, ci s-a rezumat, în majoritatea cazurilor, doar la discuțiile referitoare la activitățile profesionale.
Cu toate că această provocare a cauzat îngrijorări în rândul angajatorilor, care se temeau că această lipsă a comunicării va genera probleme de ordin emoțional pentru angajați, implementarea unui sistem prin care angajații să aibă o interacțiune non-formală a contribuit la rezolvarea acestui impas. Cu ajutorul unor tehnologii de colaborare video și a unor proceduri care să încurajeze interacțiunea dintre angajați, reluarea conversațiilor obișnuite dintre angajați a fost realizată cu succes.
Dificultăți în a înțelege obiectivele majore ale companiei
Cu toate că un management bun poate asigura trasarea eficientă a sarcinilor către angajat chiar și când întreaga echipă funcționează în sistem remote, când vine vorba despre obiectivele pe termen lung ale companiei, este posibil să apară probleme în ceea ce privește transmiterea și înțelegerea acestora de către echipă.
Pentru că este important ca fiecare angajat să înțeleagă direcția în care compania din care face parte se îndreaptă, o comunicare transparentă, în care să fie incluse detalii despre planurile de viitor ale companiei și oportunitățile sau provocările cu care aceasta se confruntă, este necesară. Un mod foarte bun de a realiza acest lucru este prin trimiterea săptămânală de newsletters în care să se prezinte atât progresul actual al companiei, cât și obiectivele pe termen mediu și lung al organizației.
Sentimentul de incertitudine
Lipsa unui feedback constant din partea managerului, precum cel primit atunci când activitatea se desfășura la birou, poate genera sentimente de incertitudine pentru angajat, căruia îi va fi dificil să înțeleagă dacă eforturile sale în companie sunt observate de către manager și dacă activitatea sa zilnică este suficient de calitativă.
Pentru a rezolva acest impas, este recomandat ca managerul să organizeze discuții individuale cu fiecare membru al echipei, în care să se dezbată puncte legate de progresul actual al angajatul în interiorul companiei, planurile sale de viitor, așteptările sale de la locul de muncă, dar și calitatea muncii sale.
Schimbarea presupune mereu provocări, însă cu măsuri eficiente și bine implementate, orice impas poate fi transformat într-o adevărată oportunitate, din care beneficiile își vor face simțită prezența la scurt timp.