Cum verifici hainele înainte de a le cumpăra
- Compoziţia fibroasă trebuie marcată distinct în procente (%), în ordine descrescătoare, când sunt mai multe fibre componente. - Verificaţi funcţionarea accesoriilor (butoni, fermoare, capse, nasturi, catarame)- Atenţie la etichete. Acestea trebuie să conţină obligatoriu semnele grafice sau instructiuni pentru spălarea şi întreţinerea produsului.
Asigiraţi-vă că produsul textil nu prezintă nici unul din urmatoărele defecte de calitate: - Porţiuni de ţesături pârlite sau decolorate cu rărituri sau găuri; - Vopsiri sau imprimări neuniforme; - Nuanţe diferite între componente; - Butoniere festonate încomplet; - Material încreţit datorită unei lipiri necorespunzătoare a întăriturilor chimizate; - Detalii cusute asimetric; - Diferenţă de model sau culoare între nasturi mari şi mici; - Deformări ale produsului din cauza montării incorecte a căptuşelii; - Porţiuni descusute; - Tighele întrerupte; - Şifonări, cute, pete.
Cum verifici rezistenţa culorii? Rezistenţa culorii e foarte importantă la produsele realizate în culori vii sau cu detalii de culori diferite. La spălare acestea pot "migra" producând efecte nedorite. Gradul de cedare a colorantului poate fi verificat printr-o metodă simplă la îndemâna cumpărătorului - frecarea materialului din confecţie în stare uscată cu colţul unei ţesături albe din bumbac umezită (mişcarea se repetă de zece ori), observându-se gradul de cedare a colorantului.
Materialul trebuie să fie plăcut la atingereIn primul rând, materialul trebuie sa fie plăcut la pipăit şi să nu te „mănânce”, altfel rişti să începi să te scarpini vehement din cauza unui pulover de lână ieftină. Fereşte-te de orice pare de calitate îndoielnică, mai ales în cazul tricotajelor şi a produselor din lână. Apoi, priveşte cu atenţie suprafaţa materialului în lumină, ca să te asiguri că nu are un luciu nedorit care să-l facă să pară ieftin, sau mai rău, care să creeze un efect de îngrăşare când e îmbrăcat.Freacă un colt de material între degete pentru a vedea dacă se scămoşează sau nu. Dacă acum se fac scame, mai târziu, după 2-3 spălări, va fi şi mai rău.