Dai 49 de dolari şi te muţi în Paradis

1 iulie 2016 21:57   Fapt divers
Ultima actualizare:

După 24 de ani petrecuţi în Paradis, familia Doug şi Sally Beitz împreună cu cei patru fii ai lor au decis să se pensioneze şi să revină în Australia. Aşa că au organizat o tombolă pentru a găsi înlocuitor. Te bagi?

Cea mai tare loterie din lume este cea care te trimite în Paradis! Doug şi Sally Beitz vor să devină bunici cu normă întreagă în Australia, aşa că pleacă din staţiunea Kosrae Nautilus din Micronezia. Ei au organizat o tombolă pe Internet (site-ul kosraenautilus.com) şi un bilet de înscriere costă 49 de dolari.

Participanţii vor primi automat un grupaj de fotografii din paradisul exotic şi vor intra în cursa pentru marele premiu: o viaţă petrecută pe insulă. Înscrierile se pot face până la 26 iulie, când va avea loc extragerea. 

Câştigătorii vor fi anunţaţi pe Facebook şi Youtube. Pentru a participa trebuie să ai peste 18 ani. Primeşti din start 10.000 de dolari în contul bancar, provizii pe insulă de 5.000 de dolari, vei fi proprietarul unui hotel de 5 stele cu 16 angajaţi şi un manager. 

Profitul de pe urma hotelului intră direct în contul tău. Atenţie, angajaţii au un contract pe 16 ani. Mult succes!

Mai multe