De ce se mai ceartă românii la birou: „Niciodată nu s-a găsit un compromis valid. Nici nu se va găsi.”
O problemă aparent banală, întâlnită la locul de muncă de mulți români, stârnește discuții intense în birouri: temperatura din încăpere. Cu toate că, pentru mulți, acest subiect nu este unul important, pentru alții contează foarte mult, deoarece totul ține de diferențele de percepție și de preferințele personale.
Problema cu care unii români se confruntă la birou
Astfel, confortul termic ajunge să provoace frecvent tensiuni între colegi, mai ales în sezonul cald. O dezbatere din mediul online a readus în atenția internauților cazul unei persoane care se confruntă cu o astfel de situație.
„Disconfort termic la birou: cum să pun problema când eu sunt nebuna?
Salut tuturor!
De 3 luni am început să merg iarăși fizic la birou. Eu mereu am fost mai călduroasă de fel, iar confortul meu termic este pe la 19-20 de grade. În birou sunt în jur de 24-25 de grade. Problema este că, de fiecare dată când se răcorește cât de cât și temperatura ajunge suportabilă, colegii mei închid AC-ul, pentru că le este frig și le «îngheață» diverse extremități.
Eu nu pot să înțeleg cum este posibil să îți fie frig la 24 de grade, în condițiile în care afară deja sunt 30. Mai și suntem la mansardă, iar acolo mi se pare că se simte și mai tare căldura decât la un etaj intermediar. Deja fac tot ce ține de mine: mă îmbrac doar în fuste, cămăși largi și materiale care respiră, port sandale; nu știu ce să mai fac. Cum aș putea să gestionez problema asta? Că pare că, dintre toți oamenii care suntem acolo, doar mie mi-e cald. Nu vreau să creez tensiuni între colegi, dar mă omoară căldura asta: transpir constant, nu mă pot concentra și ajung superobosită acasă.
Voi cum faceți să gestionați genul ăsta de probleme la locul de muncă? Și, dacă sunt printre voi oameni cărora le este frig la 25 de grade, explicați-mi și mie cum este posibil?”, începe mesajul care a stârnit diverse păreri pe Reddit.
Care au fost sugestiile oamenilor
Primele reacții nu au întârziat să apară, astfel că una dintre recomandări a fost găsirea unui compromis sau mutarea într-o altă zonă a biroului.
„Ori compromis, ori te muți în altă parte a biroului. Ai zis că sunteți la mansardă și este posibil ca tu să fii mai aproape de vreo punte termică, iar, de fapt, temperatura în locul în care stai tu să fie mai ridicată, în timp ce în proximitatea termostatului să fie 24 de grade.”
În comentarii, mulți utilizatori au remarcat că problema este una veche și aproape imposibil de rezolvat în mod satisfăcător pentru toată lumea.
„Am și eu numai colege de-astea care vin în maiou și, vai, le este frig, dar noi aveam și 29 de grade în birou, la mansardă. Le-am transmis frumos că trebuie să facem în așa fel încât să fie bine pentru toți și că nu sunt vreun disperat care dă AC-ul pe 16 grade; îl dau pe 25, cu ventilația minimă posibilă. Așa că, dacă le este frig, să se îmbrace.
Ce crezi? A doua zi au venit cu un hanorac la ele și a fost totul bine.
Dar problema asta o avem și iarna. Avem termostatul setat pe 23 de grade și lor le este frig. Vai, dramă! Stau cu păturica pe umeri... Și acasă au termostatul pus pe 20,5 grade; acolo este bine. Ce să zic...”
„Pune un ventilator mic pe birou, care să bată doar spre tine”
O altă sugestie a fost amplasarea unui ventilator mic pe biroul la care lucrează, precum și a unuia sub birou, pentru a beneficia de răcoare și la nivelul picioarelor.
„Pune un ventilator mic pe birou, care să bată doar spre tine. Poți să pui unul suplimentar sub birou, pentru picioare.
Altceva nu ai ce face, pentru că, dacă ar sta la 20°C tot timpul, s-ar crea disconfort celorlalți colegi. Mai vorbiți cu ei să își aducă și câte un cardigan în plus sau o cămașă cu mânecă lungă pentru momentele în care li se face frig.
Vor începe căldurile mari și vor fi nevoiți să lase temperatura sub 24-25°C în mansardă, dar nu cred că va ajunge până la 19-20°C (care, apropo, nu este o temperatură optimă, recomandarea fiind între 20 și 22°C).”