Defilăm pe podium, nu cotcodăcim aiurea!
21 februarie 2020 17:56
Fapt divers
Ultima actualizare:
Distracţie maximă la şedinţa foto organizată de artiştii italieni Moreno Monti, de 55 de ani, şi Matteo Tranchellini, de 52 de ani, din Milano. Cei doi fotografi au profitat că în capitala europeană a modei a fost organizat un târg de păsări şi au luat câteva exemplare pentru a le poza.
Elegante şi manierate, găinile s-au abţinut din cotcodăcit şi au intrat în pielea de staruri de cinema. S-au obişnuit repede cu lumina reflectoarelor şi au defilat maiestuos pentru unul dintre cele mai ambiţioase proiecte fotografice. Cocoşeii au avut emoţii, aşa că fotografii le-au dat curaj cu două-trei înghiţituri de vin roşu.