Descoperirea terifiantă făcută de pasager, în avion! Era lipit cu scotch

25 martie 2016 9:16   Fapt divers
Ultima actualizare:

Când te afli în zbor la 11.000 de metri înălțime, vrei doar să termini călătoria și să ajungi cu bine la destinație. În niciun caz nu vrei să vezi că avionul se află într-o stare precară sau chiar că, pe alocuri, e lipit cu scotch.

Un pasager a avut un șoc când s-a uitat pe fereastră și a văzut o bucățică de bandă adezivă pe o parte a avionului. Jessica Baker a făcut descoperirea terifiantă când și-a luat copilașul de numai 11 ani pentru prima oară într-o călătorie în zbor, potrivit metro.co.uk.

„Am fost destul de terifiată. Nu sunt o bună zburătoare așa că faptul că am văzut asta m-a emoționat incredibil”, a declarat ea. Restul zborului l-a petrecut cu ochii pe banda adezivă, temându-se că aceasta se poate dezlipi din clipă în clipă.

Când a ajuns la sol, Jessica a cerut socoteală stewardeselor în legătură cu lipitura. Un purtător de cuvânt al companiei care deține avionul a lămurit că ceea ce a văzut femeia nu era bandă adezivă obișnuită, ci una profesională, special concepută pentru aeroplane.

Mai multe