Destinatia zilei: Zakynthos, cele mai frumoase apusuri de soare

29 aprilie 2013 12:36   Fapt divers
Ultima actualizare:

În vreme ce pe litoralul românesc poți vedea răsărituri de soare minunate (cu un mic efort, acela de a fi treaz destul de devreme!), în Grecia ai parte de astfel de imagini spectaculoase la apus. În Zakynthos sunt câteva locuri care au devenit deja celebre pentru că de acolo poți admiră cel mai bine spectacolul de lumină și culoare oferit de soarele ce asfințește.

Taverna Sunset, din vechiul sat de munte Keri, este unul dintre aceste locuri. Taverna este chiar în vârful muntelui, la intrarea în sat și are o terasă care oferă o vedere magnifică a apusului peste vârfurile stâncoase. Pentru că i s-a dus deja vestea, este bine să ajungi la tavernă cu destul de mult timp înainte de asfințit, că să poți găsi o masă liberă. Nu te gândi că-i timp pierdut, mâncărurile preparate de Yannis sunt proaspete și gustoase, așa că n-ai să simți când zboară orele.

Un alt loc de unde poți admira apusul este coastă de vest a insulei, în Kampi, un sat liniștit, cu străzi înguste și case din piatră, care și-a păstrat autenticitatea, în ciuda afluxului mare de turiști. Pe țărmul stâncos sunt o serie de restaurante unde te poți opri să iei o cină romantică și să admiri cum soarele se scurge încet în mare, creând frumoase reflexii în apa și culori spectaculoase pe cer. Porto Skiza pare să fie tavernă de unde poți vedea cel mai bine apusul, iar la lăsarea serii vei putea asculta muzică live și vei putea admira măiestria dansatorilor greci, care, dacă dorești, te pot învața și pe ține pașii! Pentru că solicitările sunt foarte multe, este nevoie să faci o rezervare înainte, pentru a fi sigur că găsești masă liberă.

Oferta partenerului Click! pentru sejur Zakynthos Hotel Chryssi Akti 2*+ - de la 277 Euro/pers., transport cu avionul, transferuri, 7 nopți cazare cu mic dejun, asistență turistică. Europa Travel, www.europatravel.ro tel. 021.9407

Mai multe