Dezastrul aviatic care a șocat planeta are o concluzie zdrobitoare: cum ar putea fi găsiți cei decedați

30 ianuarie 2018 15:54   Fapt divers
Ultima actualizare:

Epava avionului malaezian dispărut în zborul MH370, dacă va fi găsită, ar putea să fi rămas conservată ca o capsulă a timpului, din pricina adâncimii și temperaturii apelor din Oceanul Indian.

Dacă avionul este aproape de fundul oceanului, cadavrele din el ar putea să fi rămas în mare parte conservate. Investigatorii ar putea înțelege într-un final cauza prăbușirii. "Poate fi un loc foarte tăcut cu foarte puțin oxigen", a explicat oceanograful Dr. David Gallo, co-lider în căutările pentru rămășițele avionului Air France, din zborul 447, care se prăbușise în Oceanul Atlantic în 2009. "La suprafață nu este același lucru. așa că adâncul oceanului poate fi ca o capsulă a timpului care conservă totul".

Avionul Air France care se prăbușise în Atlantic în 2009 a rămas pe fundul oceanului la patru kilometri adâncime vreme de doi ani înainte să fie găsit. Ambele cutii negre ale avionului au fost găsite într-o condiție suficient de bună pentru a-i lumina pe investigatori cu privire la cauza accidentului, deși fuseseră scufundate atât de mult timp.

"Chiar dacă intră apă la ele, există modalități de a prelua totuși fragmente de informații", a spus Gallo. "Acum în cazul MH370 este puțin diferit, pentru că avionul zburase pentru vreo șapte ore, și nu știu ce informații ar mai fi rămas în cutia neagră. Se tot rescrie singură".

Vezi noua teorie în cazul prăbușirii zborului Malaysia Airlines

Mai multe