Din ”lady” în ”mahalagioaice”. Mai aveau puțin și își scoteau ochii în direct

7 martie 2017 9:57   Fapt divers
Ultima actualizare:

Spectacol în toată regula la un reallity show din Rusia, după ce două concurente au uitat de cei șapte ani de acasă și s-au luat la bătaie în urma unei certe.

Două concurente de la emisiunea ”Dom-2”, ce se filmează pe exotica insulă Seychelles, au ajuns de râsul lumii. Se pare că nu au ținut deloc cont de faptul că erau filmate în acel moment sau de statutul de ”lady”, pe care, se presupune, că ar fi trebuit să-l adopte,și s-au luat la bătaie, la proriu, după ce nu au reușit să se pună de acord în privința unor aspecte, arată Daily Star.

Inițial, toată lumea a crezut că este o glumă și că toată acțiunea face parte dintr-un scenariu din emisiune și chiar au răs. Valeria Demechenk și Diana Ibragimova, s-au luat la bătaie într-o piscină gonflabilă. Ulterior, au ieșit din ea și au continuat să se tăvplească și să se păruiască din ce în ce mai violent pe jos. Au renunțat la statutul de ”lady” și l-au adoptat pe cel de mahala, când mai aveau puțin până să-și scoată ochii.

Ceilalți concurenți au fost nevoiți să intervină să le despartă, iar producătorii show-ului nu au arătat cum s-a terminat acest conflict și nici nu au spus ce consecințe vor avea faptele celor două.

”Dom-2”, filmat pe celebra și exotica insulă Seychelles este cel mai longeviv și faimos reality show din lume, în care concurenții trebuie să-și construiască o casă și o relație. A început să fie difuzat din mai 2004 și rămâne în continuare unul dintre cele mai profitabile reality-uri, având cea mai mare audiență din Rusia.

Mai multe