Doamne, ce lume minunată! 10 lucruri uimitoare pe care nu le ştiai despre animale

7 ianuarie 2017 19:15   Fapt divers
Ultima actualizare:

Lumea animalelor este cu adevărat fascinantă. Oricât de mult timp am petrece alături de necuvântătoare şi le-am observa sau am interacţiona cu ele, tot nu e suficient pentru a le cunoaşte cu adevărat. Ele continuă să ne surprindă, să ne şocheze. Iată câteva dintre cele mai impresionante imagini surprinse de fotografii anul trecut.

1. Papagalii gândesc ce vorbesc. Credeai că papagalii doar reproduc cuvintele auzite, fără să le proceseze mental? Ei bine, s-a demonstrat că aceste păsări nu sunt doar nişte „reportofoane” cu pene, ci sunt capabile de construcţii lingvistice logice. 

2. Crocodilii nu pot scoate limba. „Natura” i-a protejat astfel pentru a nu şi-o muşca singuri, cu fălcile lor puternice.

3. Elefantul nu vede foarte bine, însă are alte simţuri care îl ajută. Spre exemplu, poate mirosi apa de la 4 km distanţă.

4. Creierul pisicilor este mai complex decât al câinilor. Potrivit cercetătorilor, chiar dacă ocupă doar 0,9% din masa corporală, creierul pisicilor are o structură complexă, fiind aproape 90% asemănător cu cel al omului. Pisicile au circa 300 de milioane de neuroni, în timp ce câinii au doar 160 de milioane.

5. Nasul unui câine este echivalentul amprentelor umane – fiecare nas are un mod unic al cutelor. Practic, nu găseşti două nasuri la fel. 

6. Păsările folosesc repere atunci când călătoresc pe distanţe mari şi nu au probleme în a găsi şi reveni în acelaşi loc.  Unele parcurg distanţe de 25.000 km în fiecare an.

7. Puricii pot sări la înălţimi de până la 200 de ori mai mari faţă de înălţimea lor. E ca şi cum un om ar sări peste Empire State Building din New York.

8. Girafa este cel mai înalt animal din lume şi are o limbă atât de lungă, încât se poate spăla cu ea în urechi.

9. Nivelul de inteligenţă al unui câine e ca al unui copil de doi ani. Potrivit cercetătorului Stanley Coren, citat de Reader’s Digest, un câine poate număra, poate înţelege peste 150 de cuvinte şi chiar ştie să-şi păcălească stăpânul sau pe alţi suraţi ca să obţină mâncare. Inteligenţa fiecărui câine variază în funcţie de rasă. 

10. Pinguinii se împerechează pe viaţă, iar la unele specii, masculii le dăruiesc aleselor pietricele atunci când le curtează. 

Mai multe