Dorință inedită la aniversarea de 105 ani. Ce a primit o bunicuță nonconformistă

22 august 2016 8:45   Fapt divers
Ultima actualizare:

O femeie a cerut un cadou neobișnuit pentru aniversarea ei de 105 ani. Ivena Smailes a împlinit vârsta-record miercuri (17 august), și a primit exact ceea ce și-a dorit.

Bătrâna, care locuiește la centrul Addison Court Care Home din Gateshead, Regatul Unit, a vrut ca, la ziua ei de naștere, tortul să îi fie livrat de către un pompier tatuat.

Potrivit independent.co.uk, dorința i-a fost îndeplinită de un angajat al echipajului de pompieri Tyne and Wear Fire and Rescue Service, care care a intrat pe geamul camerei de la etajul trei al Ivenei Smailes, pentru a-i livra tortul aniversar.

Ivena și-a petrecut ziua sărbătorind alături de familia ei, dar și de bărbații tatuați de la serviciul local de pompieri. Se pare că aceștia s-au „certat” între ei pentru cine avea să aibă onoarea de a-i oferi tortul femeii. 

Mai multe