E bine sau nu ca partenerul de viaţă să îţi fie şi coleg de serviciu?
Este, cu siguranţă, destul de dificil să menţii o relaţie cu un coleg de muncă. Dacă aveţi neînţelegeri la serviciu legate de o anumită problemă, există şanse mari ca discuţiile în contradictoriu să se mute în intimitatea căminului vostru.
Pe de altă parte, este foarte probabil ca problemele de cuplu să fie discutate şi la birou, colegii fiind astfel nevoiţi să devină părtaşi la disputele voastre casnice. În acest fel, relaţia voastră va intra, inevitabil, sub atenta observaţie a acestora.
Un alt dezavantaj major al unor relaţii la locul de muncă apare atunci când relaţia de cuplu nu mai funcţionează. Menţinerea unei legături profesionale între doi foşti iubiţi este aproape imposibilă, mai ales în situaţia în care relaţia s-a rupt la iniţiativa unuia dintre parteneri, iar celălalt încă mai nutreşte sentimente puternice faţă de fostul. Locul de muncă trebuie să fie o a doua casă, unde să mergi cu plăcere şi să te simţi în largul tău. Suferinţa din dragoste te va împiedica, cu siguranţă, să te duci cu drag la serviciu. În acest caz, singura soluţie rămâne părăsirea locului de muncă.