Ea e Quimera, pisica cu două feţe! Felina cu chip neobişnuit a cucerit Internetul

13 noiembrie 2017 14:58   Fapt divers
Ultima actualizare:

Faceţi cunoştinţă cu Quimera, o felină care a devenit vedetă pe Internet. Pisica este din Argentina şi este unică datorită ochilor şi a blăniţei.

Ce o face atât de specială pe pisicuţă? Quimera are ochii de culori diferite, iar blăniţa de pe faţă este şi ea împărţită în două culori.

Simpatica felina ar putea primi şi roluri în film cu aşa înfăţişare, scrie Bored Panda. De exemplu, ar putea fi pisica unui super-erou.

Până atunci se bucură de succes în mediul online şi are cont de Instagram. Felina este urmărită de peste 40.000 de persoane, iar stăpânul ei postează zilnic fotografii cu ghemotocul de blană.

Quimera are un ochi albastru şi unul verde. Jumătate din blăniţă e neagră, iar cealaltă jumătate e roşcată. Cum ajunge o pisică să arate astfel? Specialiştii spun că felina este rezultatul unei mutaţii genetice rare cunoscută sub numele de "himeră", adică un organism produs prin fuziunea a doi sau mai mulți zigoți distincți. Animalul are în gene informaţii de la două specii de pisici.

Nu-i aşa că-i adorabilă?

Mai multe