Ea e regina ardeilor iuţi

30 august 2017 19:56   Fapt divers
Ultima actualizare:

În fiecare an, Clubul Clifton Chili Eating din Manchester, Marea Britanie, organizează concursuri de mâncat ardei iuţi. Atât ediţia de anul acesta, cât şi cele din 2016, 2015 şi 2014, au fost câştigate de Sid Barber. Această femeie de 45 de ani a fost încoronată recent “regina ardeilor iuţi”.

În timpul competiţiei, concurenţii trebuie să mănânce mai multe soiuri de ardei, din ce în ce mai iuţi, la final ajungându-se la cei mai iuţi din lume, din soiul Carolina Reaper, care au o uşoară aromă de scorţişoară şi ciocolată. Mai mult decât atât, competitorii nu au voie să bea apă în timpul întrecerii. 

Culmea este că premiul este de numai 70 de dolari (circa 270 de lei), mult prea puţin pentru chinurile pe care le îndură concurenţii. Lui Sid îi place însă provocarea şi spune că abia aşteaptă să concureze şi la vara viitoare.

Mai multe