Egoismul şi consecinţele pe care le are asupra relaţiei de cuplu

20 ianuarie 2021 20:45   Fapt divers
Ultima actualizare:

Egoismul este acea atitudine concentrată pe propriile interese mai presus de interesele altora. A avea o relaţie cu un bărbat egoist este o chestiune delicată, dar nu o misiune imposibilă. Mai întâi de toate trebuie să renunţi la înnăscuta tendinţă de a încerca să-ţi schimbi partenerul. Este inutil şi dăunător pentru ambii, pe termen lung. Ca să nu mai vorbim că, practic este imposibil.

Cu toţii avem o doză de egoism, însă într-o relaţie trebuie să existe un anumit echilibru ca doi oameni să se înţeleagă foarte bine. Egoismul devine o problemă atunci când o persoană doreşte ca totul să se învârtă doar în jurul ei, fără să se mai gândească la cei care îi sunt aproape.

Dacă partenerul tău de viaţă nu are nici o consideraţie faţă de opiniile tale, dacă te ignoră atunci când ai nevoie de el, este evident că te complaci într-o relaţie în care tu eşti pe locul doi. Un bărbat egoist se gândeşte doar la nevoile lui fizice şi emoţionale, fără să ofere nimic în schimb. În plus, de multe ori te poate face să te simţi vinovată pentru toate trăirile lui nefericite.

Mai multe