Eurovision România 2015: Rodica Aculova se prezintă

4 martie 2015 20:15   Fapt divers
Ultima actualizare:

Finala Eurovision România 2015 se apropie cu paşi repezi! Printre finaliştii din acest an se numără şi Rodica Aculova, o artistă din Moldova. Aceasta este nerăbdătoare să interpreteze piesa „My Light” pe scena de la Craiova în data de 8 martie.

Face muzică de mică. Cântă la violoncel, a terminat Şcoala muzicală din Chişinău şi Colegiul de muzică din acelaşi oraş, precum şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, la secţia Pop & Jazz Singing. Anul acesta, Rodica Aculova se numără printre cei 12 finalişti ai selecţiei naţionale Eurovision România 2015, calificată cu piesa „My Light”.

Eurovision România 2015: Rodica Aculova - «Am plâns de fericire!»

„Nu ne-am aşteptat să fim pe lista finaliştilor. Când am înscris piesa, ne-am spus să încercăm, dar am şi uitat că am făcut-o. Iar când ne-au sunat de la TVR să ne anunţe că am reuşit, am plâns de fericire, a fost foarte emoţionant!”, îşi aminteşte Rodica, finalistă la Eurovision România 2015.

Mămică a unui băieţel de 6 ani - Yanis, Rodica Aculova îşi împarte viaţa între elevii pe care îi învaţă muzică, festivalurile şi concertele în Moldova şi în străinătate (Portugalia, Spania, Italia, Grecia), studioul de înregistrări şi viaţa de familie. Soarta i l-a scos în cale pe Ivan Aculov, cu care este căsătorită şi cu care lucrează îndeaproape. Rodica Aculova va intra a cincea în finala de la Eurovision România 2015.

El este şi autorul piesei „My Light”, după ce, anul trecut, tot el a compus şi melodia cu care Cristina Scarlat reprezenta Moldova la Eurovision, în Copenhaga. De altfel, nici Rodica nu este străină de scena Eurovision, ea participând, în calitate de backing vocal, în 2007, la ediţia concursului de la Helsinki, Finlanda, când Moldova a fost reprezentată de Natalia Barbu.

În ceea ce priveşte participarea ei la selecţia naţională de la Eurovision România 2015 şi contracandidaţii pe care îi va întâlni pe scena de la Craiova, Rodica Aculova se arată încrezătoare în mesajul piesei „My Light” şi se bucură de prezenţa ei în finală: „Sunt voci foarte bune în concurs, dar nu-mi pierd speranţa şi credinţa în Dumnezeu că piesa, prin mesajul ei, va ajunge la sufletele oamenilor. Pe ceilalţi artişti nu-i privesc ca pe nişte concurenţi, ci mă bucur să îi cunosc. La Eurovision România 2015 e o atmosferă pozitivă, de prietenie şi fiecare are şanse să câştige”, a mai declarat artista din Moldova.

Eurovision România 2015: Lista finaliștilor

1. Voltaj – „De la capăt”2. Băieţii – „Dragoste în lanţuri”3. Tudor Turcu – ”Save Us”4. Aurelian Temişan feat. Alexa – „Chica latina”5. Rodica Aculova – ”My Light”6. Blue Noise – ”Love Won’t Run Away”7. Ovidiu Anton – „Still Alive”8. Lara Lee – ”Superman”9. Super Trooper – ”Secret Place”10. Luminiţa Anghel – ”A Million Stars”11. Cristina Vasiu – ”Nowhere”12. CEJ – ”We Were In Love”

Mai multe