Familia asta are 205 ani!

10 iulie 2016 21:08   Fapt divers
Ultima actualizare:

De 96 de ani trăiesc împreună şi sunt la fel de fericiţi ca în prima zi. Wei Qishou (103 ani) şi Basao (102 ani) au împreună 205 ani şi sunt consideraţi cel mai bătrân cuplu din China.

În 1920, părinţii lui Wei Basao au murit într-un grav accident şi ea a fost dată spre adopţie familiei viitorului ei soţ. Conform tradiţiei, pentru a fi acceptată întru totul de familia care a adoptat-o, copila a trebuit să se căsătorească, simbolic, cu băiatul familiei care o îngrijea. La nunta lor a venit tot satul Guillin. 

Qishou pingelea pantofii localnicilor şi până în anii ’70 câştiga suficient de bine pentru a-şi întreţine întreaga familie. Însă, meseria de pantofar a dispărut odată cu apariţia fabricilor de încălţăminte şi întreaga familie Wei a ajuns să trăiască din mila celorlalţi. Se îmbrăcau cu hainele aduse de oamenii înstăriţi şi mâncau la cantina socială a primăriei.

Cei doi bătrânei îşi amintesc că jumătate din viaţă s-au încălzit unul pe celălalt pentru că nu aveau nici măcat aşternuturi pe pat, darămite pături să se învelească. Cei 96 de ani au trecut pe nesimţite şi, doar atunci când îşi văd strănepoţii, Wei Qishou şi Basao realizează că „până şi moartea i-a uitat”.

Cel mai bătrân cuplu din lume era în 2015 cel format din indienii Karam (111 ani) şi Kartari Chand (104 ani), care sunt căsătoriţi de 91 de ani.

Mai multe