Fata de la Meteo din Click! dă sfaturi erotice- «Priveşte-l în ochi şi va veni la tine!»

17 mai 2012 13:30   Fapt divers
Ultima actualizare:

Eşti frumoasă, inteligentă, devreme acasă şi, totuşi, bărbaţii pe care îi placi dispar ca prin minune până să apuci să clipeşti. Ce se întâmplă? Ei bine, s-ar putea să descoperi că le transmiţi semnale negative fără să vrei.

Eşti prea prietenoasă. Dacă flirtezi prea des, cu oricine îţi iese în cale, fii sigură că alesul inimii tale n-o să vrea să fie a cincea roată la căruţă. Din comportamentul tău reiese că ai destui pretendenţi, aşa că el şi nu-şi va bate capul cu o astfel de femeie.

Păstrează o distanţă faţă de alţi bărbaţi şi acordă-i mai multă atenţie doar celui care vrei cu adevărat să-ţi fie iubit.

Nu eşti niciodată singură. Fie că e vorba despre cea mai bună prietenă sau despre altcineva, orice tip se va simţi intimidat să te abordeze când eşti înconjurată de oameni. Deşi poate tu te simţi mai în siguranţă alături de cercul de prieteni, bărbaţii se tem de un refuz în public, aşa că vor evita să te abordeze dacă nu eşti singură.

Eşti tot timpul încruntată. Nu e de mirare că nu se simte atras de tine dacă ai mereu o mască tristă pe figură. E drept că avem cu toţii probleme, dar dacă în loc să-i zâmbeşti îţi păstrezi expresia acră, nu te mira că nu-ţi acordă atenţie. O expresie neprietenoasă a feţei nu-l va încuraja să te abordeze.

Eviţi contactul vizual. Dacă nu eşti prea sigură pe tine şi ţi-ai dori mai degrabă să facă el primul pas, arată-i asta privindu-l discret, din când în când. Contactul vizual îi va da de înţeles că eşti interesată de el. Majoritatea bărbaţilor nu te vor aborda dacă nu primesc măcar un semn din partea ta.

Mai multe