FOTO Cum să-ți faci acasă propria mini-salină. Întărește imunitatea și tratează problemele respiratorii

2 februarie 2021 16:51   Fapt divers
Ultima actualizare:

Terapia cu sare este recunoscută pentru puterea sa de a trata afecțiunile respiratorii și a întări imunitatea. Însă mersul la salină nu e la-ndemâna oricui, din lipsă de timp sau din cauza distanței. Nu-i nimic, îți poți face acasă propria mini-salină. Este ieftin, simplu de realizat și, astfel, vei putea inspira aerul binefăcător 24 de ore din 24.

Știm cât de important este mersul la salină și care sunt beneficiile și proprietățile terapeutice ale sării, pe termen mediu și lung, pentru organism și pentru un aparat respirator sănătos. Aerosolii din salină au efecte benefice în cazul unor afecțiuni ale aparatului respirator, printre care: astm bronșic, otită, bronșită asmatiformă, rinită alergică, laringită, sinuzită, sechelele TBC, insuficiențele respiratorii pe fond cardiac sau tiroidian, problemele respiratorii apărute pe un fond imunitar scăzut. Pe piață există aparate medicale cu microparticule de aer salin, care poate fi difuzat în încăpere sau inhalat direct dintr-un mini aparat portabil. Pe lângă acestea, chimistul român Constantin Pascu a inventat o metodă la îndemâna oricui pentru a beneficia de terapia cu sare: crearea unui dispozitiv artizanal.

Cum să îți faci acasă un dispozitiv salin artizanal

E simplu de realizat! Ai nevoie de o tăviță de plastic sau o farfurie întinsă cu marginea ușor ridicată, șervețele de bucătărie, 1 kg de sare grunjoasă și apă. Mini-salina se realizează în 6 pași:

  • PASUL 1. Dintr-o rolă de prosoape din hârtie lată de 20 cm se rup pătrate 20×20 cm.

  • PASUL 2. Se așază prosoapele de hârtie unul peste altul, în 5-6 straturi. Teancul astfel obținut se îndoaie pe fiecare parte în jumătate, pe urmă pe o diagonală și apoi pe cealaltă.

  • PASUL 3. Pliază teancul de șervețele după diagonale, obținând o piramidă cu 4 aripi, o structură autostabilă  pe care o așezi în farfuria, în care ai pus apa într-un strat subțire.

  • PASUL 4. Baza piramidei de servețele va prelua apa și se va fixa pe farfurie.
  • PASUL 5. Pune apoi sare între aripile piramidei astfel obținute, în total 200 – 300g.

  • PASUL 6. Adaugă apă peste sare cam 5-7 mm.

Întreținerea salinei artizanale

Pentru întreținere în farfurie, pe toată perioada de creștere a cristalelor, trebuie să adaugăm din când în când apă sau sare. Apa se pune pentru a menține o înălțime a soluției saline la 5-7 mm. Când ajunge sub 2 mm, se completează. Sarea se adaugă pentru ca tot timpul să fie cristale de sare nedizolvate în soluția salină. În funcție de mărimea salinei, se va consuma între 0,5 și 1,0 – 1,5 kg de sare.

Chiar după prima zi, dacă te uiți cu atenție, vei vedea cristale mici de sare. După câteva zile, cristalele vor fi din ce în ce mai vizibile și calitatea aerului va fi mai bună. În 10-14 zile, în funcție de temperatura aerului ambiant, putem să ajungem la o structură bogată de sare și o foarte bună salinizare a aerului, spune chimistul Constantin Pascu pe site-ul său, salin.ro. Este important ca în vasul suport să fie mereu apă și sare nedizolvată.

Când stratul de sare ajunge la 5-10 mm, poți să nu mai pui sare, ci doar apă, în vasul suport. La structurile înalte de 10-12 cm soluția din vasul suport va ține umedă permanet structura, iar cristalele vor crește și se vor modifica tot timpul. Pe cele mai înalte va trebui să le uzi din când în când, în vârf. În tot acest timp, salina artizanală va stârni interesul; este fascinant să vezi cristalele crescând și, mai ales, să simți că se va schimba aerul din cameră, prin salinizarea lui.

Structurile bogate de sare își vor face treaba în ceea ce privește salinizarea aerului, fără să ceară prea multă atenție. Totuși, au nevoie să le acorzi puțin timp, din când în când. Ele sunt în schimbare permanentă. Este foarte bine să ai în casă nu doar un dispozitiv de sare, ci mai multe, pentru ca efectul să fie cat mai cuprinzător (de exemplu – una în living, alta în dormitor sau și mai bine, mai multe în fiecare cameră).

Beneficiile terapiei cu sare

  • Aerul care conține microparticule de sare poate fi benefic în mai multe feluri:
  • Întărește sistemul imunitar și mărește rezistența la răceli;
  • Ameliorează simptomele răcelii sau gripei (calmează tusea, desfundă nasul înfundat);
  • Reduce perioada de convalescență, de după o gripă sau o răceală;
  • Ameliorează sforăitul, te ajută să ai un somn liniștit, odihnitor.
Mai multe