Gelozia ocazională, absolut naturală şi ajută la menţinerea relaţiei de cuplu

13 noiembrie 2019 8:41   Fapt divers
Ultima actualizare:

Gelozia este o emoţie instinctivă pe care fiecare dintre noi ajungem să o simţim la un moment dat. Nu este însă neapărat distructivă, ci, din contră, uneori poate fi considerată chiar benefică. Gelozia ocazională este absolut naturală şi ajută la menţinerea relaţiei de cuplu. Dar dacă devine intensă şi iraţională poate fi foarte distructivă.

Iată cum îţi protejează gelozia relaţia

În relaţiile în care gelozia apare ocazional, la un nivel scăzut, aceasta le aminteşte celor doi să se aprecieze unul pe celălalt şi să realizeze că partenerul nu va rămâne întotdeauna acolo, absolut indiferent de orice circumstanţe. Îi încurajează să se respecte şi să facă un efort constant de a-l face pe celălalt să se simtă preţuit.

Gelozia amplifică emoţiile, făcând dragostea mai puternică şi sexul mai pasional. În “doze” mici poate fi o forţă pozitivă într-o relaţie. Dar cand este intensă şi iraţională, rezultatul este cu totul altul.

Mai multe