Gorila lui DiCaprio a învăţat să vorbească
Are 44 de ani şi este cea mai inteligentă primată din istoria omenirii. În 1982 l-a cunoscut pe Leo DiCaprio (41 de ani) şi a fost dragoste la prima vedere. Actorul a adoptat-o pe Koko şi ori de câte ori are o clipă liberă stă cu gorila ore întregi.
Juri că este om nu alta. Dacă vorbeşti cu ea, Koko îţi răspunde prin limbajul semnelor. Ştie peste 80 de “cuvinte” pe care le exprimă cu ajutorul braţelor şi degetelor. Când s-a întâlnit cu Leo i-a făcut un semn discret la tâmplă cu arătătorul şi apoi şi-a arătat dinţii. Adică: “Nu te-am uitat. Mi-a fost dor de tine”. Din 1972, Koko trăieşte într-o rulotă cu buna ei prietenă şi profesoară Penny Patterson (69 de ani). “Koko îmi spune ce cadou vrea de ziua ei, suflă în lumânări, recunoaşte cifrele şi se relaxează pictând. Când nu se face înţeleasă, pune mâna pe pix şi hârtie şi desenează câteva litere. Are un simţ matern extrem de pronunţat şi de când a primit în dar un «baby» pisicuţ nu se mai desparte de el. După ce l-a cunoscut pe Leo DiCaprio, Koko a insistat să îl cunoască şi pe regretatul Robin Williams. În 1982 s-a întâlnit cu Leo pentru prima oară şi de atunci ţin legătura constant, vorbind pe Internet cu ajutorul camerelor video. În anii ’90 s-a întâlnit cu Williams şi a fost foarte fericită. Îi plcea după ce a văzut câteva comedii”, a declarat Patterson, pentru “The Mirror”.
Koko ştie să meargă pe bicicletă, cunoaşte limbajul semnelor aproape la perfecţie, se plimbă cu maşina în oraş şi mănâncă folosind lingura atunci când ia prânzul la restaurant. Este o fire sensibilă şi ori de câte ori vorbeşte cu Leo, ochii i se umezesc şi adoarme îmbrăţişând perna pe care a primit-o de la el. Visul lui Koko este să colinde lumea şi i-a arătat într-o fotografie actorului laureat cu Oscar unde vrea să ajungă neapărat: în Africa!