Ham-ham! Am moştenit de la tata 347.000.000 de dolari

1 iunie 2015 0:03   Fapt divers
Ultima actualizare:

S-a născut sub o stea norocoasă! Gunther al IV-lea, un ciobănesc german, deţine un imperiu de 347 de milioane de dolari. Patrupedul este cel mai bogat animal din lume, potrivit unui top realizat de jurnaliştii britanici.

Nici nu se dă jos din pat dacă majordomul nu îi aşază la picioare un preş din lână moale de capră indiană. Viaţa lui Gunther al IV-lea este demnă de cea a unui star de la Hollywood, pentru că patrupedul are tot ce îşi poate dori o persoană de la viaţă.

Câinele a moştenit nu mai puţin de 347 de milioane de dolari de la tatăl său, Gunther al III-lea, care la rândul său a primit fabuloasa sumă de 124 de milioane de dolari de la stăpâna sa, contesa nemţoaică Karlotta Liebenstein, care în 1992 i-a lăsat câinelui său, singurul moştenitor, întreaga avere.

Administratorii averii lui Gunther au reuşit să îi tripleze veniturile, astfel încât juniorul a ajuns să fie cel mai bogat animal din lume. Faima lui a depăşit deja graniţele Statelor Unite. Răsfăţatul, un ciobănesc german, în vârstă de 6 ani, trăieşte pe picior mare, înconjurat de femei frumoase şi servitori care îi fac toate capriciile.

Gunther al IV-lea se hrăneşte numai cu trufe, caviar şi somon, pe care le mănâncă din castroane de aur şi platină. Doarme doar în baldachin încrustat cu diamante, iar nevoile şi le face pe podeaua din marmură.

Un şofer stă mereu la dispoziţia lui Gunther, care are grijă să-l ducă la spa, la salon sau la cumpărături. Pe lângă numeroasele proprietăţi din Germania, Italia şi Bahamas, Gunther al IV-lea a cumpărat şi fosta vilă a Madonnei din Miami.

Deşi se bucură de o viaţă de lux nemaiîntâlnită, Gunther al IV-lea nu trebuie să înstrăineze toată averea. Contesa a stipulat în testament ca banii să fie lăsaţi doar urmaşilor câini.

Şi ei sunt milionari în patru labe!

Grumpy Cat (n.r. - Pisica morocănoasă) e cea mai bogată mâţă din lume.

Felina a produs în trei ani de viaţă 108.000.000 $.

Olivia Benson este pisica răsfăţată a cântăreţei Taylor Swift.

Mâţa are o avere personală de 100.000.000 $.

Choupette.

Iubita celebrului creator de modă Karl Lagerfeld a strâns din reclame o avere de 100.000.000 $.

Tommaso.

Motanul a moştenit de la stăpâna lui, italianca Maria Assunta, 13.000.000 $. 

Conchita.

Câinele din rasa Chihuahua are în conturi 10.000.000 $ şi deţine titlul de cea mai răsfăţată potaie din lume.

Mai multe