Iată care sunt vaccinurile gratuite pentru copii!

17 decembrie 2015 23:18   Fapt divers
Ultima actualizare:

Vaccinurile anti-tuberculoză, anti-hepatită B, împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, vaccinul anti-polio, vaccinul Hib, vaccinul anti-rubeolă, anti-rujeolă şi anti-oreion, dar şi vaccinul pneumococic conjugat vor deveni obligatorii.

Cristian Buşoi, membru în Comisia de Sănătate din Parlamentul European şi fost preşedinte al CNAS, ne spune ce cuprinde calendarul vaccinărilor gratuite pentru copii. 

  • În primele 24 de ore de la naştere, nou-născuţilor li se administrează, în maternitate, vaccinul împotriva hepatitei B. În următoarele 2 până la 7 zile, copilul e vaccinat contra tuberculozei, vaccinul BCG. 
  • La 2 luni de la naştere, li se administrează un vaccin contra difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, hepatitei B şi a haemophilus influenza de tip B. Este cunoscut ca vaccinul hexavalent şi trebuie repetat la 4 luni şi la 11 luni. 
  • La 12 luni, sunt vaccinaţi împotriva rubeolei, rujeolei şi oreionului. Vaccinul pentru imunizare poartă denumirea ROR. El trebuie repetat la vârsta de 5 ani. 
  • La 6 ani, medicul de familie va administra copiilor - care la 4 luni au fost vaccinaţi împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive (vaccin hexavalent) - un vaccin contra poliomielitei. Micuţii care nu au primit la 4 luni vaccinul hexavalent, vor fi imunizaţi deopotrivă cu acest vaccin, dar şi cu vaccinul contra poliomielitei. 
  • Copiii care fac 7 ani în 2015 şi 2016 vor fi vaccinaţi cu a doua doză de vaccin ROR, împotriva rubeolei, rujeolei şi oreionului. 
  • La 8 ani, sunt vaccinaţi din nou împotriva poliomielitei. Serul trebuie administrat doar celor care au fost vaccinaţi la 4 ani cu vaccinul hexavalent – conform vechii scheme de vaccinare.
  • La 14 ani, elevii de clasa a VIII-a sunt vaccinaţi împotriva difteriei şi tetanosului, vaccin care se recomandă a fi repetat la fiecare 10 ani. În mod particular, elevii liceelor sanitare, ai şcolilor sanitare postliceale şi studenţii la Medicină şi Stomatologie sunt vaccinaţi gratuit împotriva Hepatitei B. 
  • Recomandări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii: 
  • Pentru bebeluşii care au împlinit 2 luni, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea împotriva otitei, meningitei şi a pneumoniilor. Vaccinul care previne aceste boli se numeşte vaccin pneumococic şi se regăseşte şi în schema obligatorie a Ministerului Sănătăţii. Până la adoptarea legii privind vaccinarea obligatorie, vaccinul nu se administrează gratuit. Se găseşte în farmacii la preţuri între 250-350 de lei. La fel ca în cazul vaccinului hexavalent şi acesta trebuie repetat la 4 luni şi la 11 luni. 
  • Pentru copiii care au împlinit 4 luni, Organizaţia Mondială a Sănătăţii îi sfătuieşte pe părinţi să le administreze celor mici vaccinul antirotavirus, un vaccin oral care se  găseşte la noi în ţară la preţuri ce variază între 260 – 300 de lei.
  • Specialiştii străini recomandă părinţilor care au copii cu vârsta cuprinsă între 15 – 18 luni vaccinul împotriva Hepatitei A şi cel antivaricelă. La noi în ţară, vaccinul împotriva Hepatitei A costă între 100 – 150 lei (doza de 0,5ml) şi circa 200 lei (doza de 1 ml), iar cel împotriva varicelei are preţul între 150 şi 200 de lei.  Odată administrat, vaccinul împotriva Hepatitei A trebuie repetat când copiii au împlinit 21 – 24 de luni. 
  • Întrucât subiectul privind vaccinarea e unul intens dezbătut, cred că decizia privind vaccinarea suplimentară a copiilor revine părinţilor şi ea trebuie fundamentată pe o atentă documentare şi o consultare cu medicul de familie, dar şi cu alţi medici. Teama că piaţa vaccinurilor a devenit un comerţ trebuie să fie temperată de o gândire raţională asupra sănătăţii copilului. 
Mai multe