Iată ce greşeli să eviţi atunci când amenajezi locuinţa!
Aşa cum există nişte reguli esenţiale şi greşeli de evitat în vestimentaţie, la fel de importante pentru imaginea ta sunt regulile de amenajare a casei.
Şi aici se pot face nişte greşeli impardonabile, care miros de la o poştă a kitch. Specialiştii vă dau câteva exemple şi vă învaţă cum să le evitaţi.
- Iluminarea dintr-o singură sursă. Un singur corp de iluminat nu are cum să asigure o iluminare uniformă, odihnitoare. Evită amplasarea într-o cameră mică şi joasă a unei lustre cu multe braţe sau becuri puternice. De asemenea, evită neoanele, plafonierele, spoturile. E bine să ai trei surse de lumină: una generală, slabă, una punctuală, de citit, şi una mai puternică, pentru dressing sau măsuţa de toaletă.
- Foloseşti becuri de aceeaşi intensitate în toată casa. Devine monoton. Adaptează-te în funcţie de necesităţi, de stilul camerei. Mai bine alege mai multe surse de iluminare, eventual lampadare cu posibilitate de reglare a intensităţii luminii.
- Foloseşti jaluzele la ferestre. Acestea dau camerelor un aer industrial, te vor face să te simţi ca la birou. Mult mai potrivite sunt nişte perdele uşoare, cu draperii colorate.
- Prea multe pernuţe decorative, bibelouri, mileuri, rame foto sau alte accesorii. În dorinţa ta de a-ţi decora casa cât mai frumos, poţi cădea în extrema cealaltă. Pernuţe decorative în exces, oricât de drăguţe ar fi ele, dau o senzaţie de aglomeraţie.
- Foloseşti acelaşi material pentru draperii, huse şi perne, ori aceeaşi culoare pentru covor şi canapea/aşternuturi. Monotonia nu face camera mai mare, ci mai plictisitoare.
- Păstrezi plante uscate ca decoraţiune. Nimic mai urât. Oricâte amintiri frumoase ţi-ar aduce, mai bine umple-ţi vazele cu plante proaspete.
- Culorile pereţilor nu ar trebui să fie stridente, puternice (roşu, galben, albastru), ci mai degrabă derivate ale acestora (ocru, bej, lila). Nuanţele puternice nu trebuie să domine, ele se folosesc doar ca accente echilibrate. Nu puneţi tapet pe toţi pereţii!
- Dulapul, ridicat până-n tavan. Una dintre marile greşeli pe care le fac oamenii e aceea că îşi iau un dressing mai scund, după care constată că nu au suficient spaţiu pentru lucruri şi îl “înalţă” cu tot felul de cutii. Este inestetic. Ideal e un dulap înalt până la 15 cm de tavan, cu uşi din oglindă combinată cu sticlă mată, colorată.
- Atunci când îţi pui tablouri de dimensiuni diferite pe un perete, e o greşeală să le aliniezi pe aceeaşi înălţime, măsurată de la tavan. Trebuie să le aliniezi la aceeaşi înălţime, de la pardoseală. De asemenea, trebuie să aibă acelaşi stil de ramă, chiar dacă e în culori diferite.
- Îţi pui corpuri de mobilier şi decoraţiuni “la modă”, dar care nu au nici o legătură cu stilul casei.
Dă viaţă apartamentului cu ajutorul luminilor
Acum, în sezonul rece, când nopţile sunt mai lungi, iar zilele mai mohorâte, luminile pot înviora atmosfera dintr-o casă. Cu cât sunt mai multe, cu atât mai bine.
Livingul este cea mai bine luminată încăpere. Poţi folosi spoturi încastrate cu unghi deschis (100-200 lucşi), dacă există un tavan mai puţin înalt, sau cu lustre. Anumite suprafeţe de aici se pot ilumina cu lămpi suspendate (deasupra mesei, spre exemplu) sau cu lampadare. Ar fi frumos ca şi în spatele televizorului să fie o sursă difuză de lumină.Dormitorul are nevoie de două tipuri de lumină: una generală, difuză, indirectă, de maximum 100 lucşi. Se pot, de asemenea, ilumina local oglinzile, dulapurile de haine şi, dacă există masă de scris, şi pe aceasta se poate pune o veioză. Dacă se utilizează lămpi pentru noptiere sau cele puse pe tăblia de la pat, se poate citi din pat fără a ilumina toată camera. Şifonierele ar trebui iluminate foarte puternic (400-500 lucşi) cu spoturi încastrate sau, în cazul în care tavanul este mai jos, cu proiectoare montate direct pe tavan.Bucătăria. Lumina din tavan trebuie să fie caldă, nu foarte orbitoare. Se iluminează mai mult zonele de lucru, iar în jurul mesei pot fi puse spoturi sau lampadare cu lumină mai difuză.
Camera copiilor. Copiii obişnuiesc să doarmă, să se joace, să îşi facă temele în aceeaşi cameră, aşa că au nevoie de mai multă lumină decât adulţii. În consecinţă, e necesară o lumină orizontală generală de aproximativ 350 lucşi. Siguranţa şi originalitatea trebuie să fie principala caracteristică a lămpilor. Ele pot fi colorate, sub formă de animăluţe, de flori etc.Baia. În timp ce lămpile din restul casei pot fi diferite şi colorate, în baie trebuie puse culori calde sau chiar alb pentru a nu modifica lumina şi culoarea obiectelor.Holul. Dacă intrarea se deschide pe un coridor, se poate ilumina cu spoturi sau cu plafoniere decorative. Dacă există dressing, atunci lumina trebuie să fie mai puternică şi abajurul din sticlă albă. Dacă nu există dressing, putem avea pe pereţi aplice, care vor da casei un aer romantic.