Iată cea mai ieftină locuinţă! Casa-container costă 9.000 €
O idee de afacere inedită a fost pusă pe picioare la Timişoara. Robert Fogarassy a lucrat vreme de 4 ani în Franţa, iar de acolo a “importat” locuinţele din containere maritime. Ecologice, uşor de montat şi, mai ales, ieftine!
Ai visat la o casă pe care să o ai la cheie în doar câteva zile? Iată că acum e posibil. O firmă din Timişoara, “Eco Modul Home” a adus din Franţa un concept inedit, casele din containere maritime. Concret, firma achiziţionează de la Viena containerele, fie noi, fie second-hand, pe care apoi le transformă în locuinţe, informează adevarul.ro. O casă Eco Modul Home se construieşte într-un sfert din timpul de realizare al unei case tradiţionale, sau chiar mai puţin. „Casele Eco Modul Home sunt construite în fabrica noastră, timpul necesar pe teren fiind cel de instalare pe fundaţie. Această ultimă fază se realizează în câteva săptămâni, sau chiar zile. Faţă de 1-2 ani necesari pentru construcţia unei case tradiţionale”, spune Robert Fogarassy.
Cei de la Eco Modul Home nu au nici o limită în construcţia unei locuinţe modulare din containere maritime. Există câteva modele în catalogul lor, lucrează cu designeri şi arhitecţi, însă clientul poate să vină cu propriile proiecte, astfel încât să fie ceva unic. „Casele pot fi realizate din unul sau mai multe module din containere maritime, în funcţie de suprafaţa pe care o doriţi. Aceste module sunt de diferite dimensiuni şi se pot utiliza în orice combinaţie. Pot fi îmbinate pe orizontală sau pe verticală. Se taie, se sudează, totul e făcut de noi de la A la Z“, a explicat Fogarassy.
„Casele modulare au incluse în preţ instalaţia de apă şi de electricitate, transportul casei în locaţia în care va fi amplasată, macaraua pentru poziţionarea acesteia şi racordarea exterioară a casei la reţelele de apă, canalizare, gaz şi electricitate“, a mai spus reprezentantul firmei. Opţional, clienţii mai pot solicita contra-cost aer condiţionat, centrală electrică, şemineu, alarmă antiefracţie, alarmă antiincendiu, videocamere de supraveghere, mobilier pentru dormitoare, mobilier de bucătărie cu echipament complet, fosă septică.
Locuinţele sunt eficiente energetic. Se foloseşte o izolaţie de 30 de centimetri, faţă de circa 10 centimetri la o casă normală. De asemenea, pot fi montate oriunde, pe orice teren, în pădure sau pe malul apei. Şi în privinţa preţurilor, casele modulare sunt foarte convenabile. Sunt două variante de containere maritime: de 15 mp şi de 30 de mp. Preţurile sunt între 9.000 de euro (o locuinţă dintr-un singur container modular), 13.000 de euro o cabană, până la 18.000 de euro o locuinţă care are dormitor, living, bucătărie, baie. În aceste preţuri intră şi dotările interioare, cu mobilier minimal, cele necesare pentru bucătărie şi baie.