Iată pe ce să pui accentul pentru a construi o relaţie solidă împreună cu partenerul tău

13 octombrie 2020 14:12   Fapt divers
Ultima actualizare:

Pentru a construi o relaţie solidă cu partenerul tău este nevoie de timp şi este nevoie de muncă; este nevoie de atenţie, de determinare şi de implicare. Nu putem să facem o relaţie să funcţioneze doar pentru că ne-am întâlnit şi ne-am plăcut. Nu este suficient. De asemenea, oricât de urât ar suna, nici dragostea nu este suficientă pentru ca o relaţie să meargă.

Înainte de toate este esenţial să îţi cunoşti partenerul din toate punctele de vedere. Mai presus de fiorii de început, îndrăgosteala intensă şi clipele frumoase petrecute împreună. Cele mai multe persoane susțin că își cunosc partenerul ca pe ele însele când, în realitate, nu fac decât să își proiecteze asupra lui propriile preferințe și nevoi. Pentru a construi o relație fericită și funcţională, nu este necesar ca cei doi parteneri să aibă totul în comun.

Este foarte important să respecți pasiunile, preferințele și convingerile partenerului. În plus, este esențial să știi cine este el, ce nu îi place, ce anume îi provoacă disconfort și care sunt detaliile care îl definesc.

Fără a cunoaște toate aceste informații fundamentale, nu poate fi prezent nici respectul. Trebuie să ținem cont de acest lucru. În caz contrar, uneori fără să ne dăm seama, ajungem să ne „sabotăm” partenerul crezând că anumite lucruri nu sunt importante. Ignorăm nevoile persoanei iubite, pe care le-am catalogat drept nesemnificative și o dezamăgim.

Mai multe