Imaginea care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă așa va arăta viitorul muncii: „Astăzi am mers la plajă, într-o joi”
O fotografie publicată de o tânără care susține că lucrează direct de pe plajă, fără să fie în vacanță sau în concediu, a stârnit o dezbatere intensă pe rețelele de socializare.
Imaginea cu laptopul deschis sub umbrelă și explicațiile despre programul ei de lucru au împărțit internetul între cei care consideră că munca remote oferă libertate și cei care cred că astfel de obiceiuri afectează productivitatea.
Tânăra a povestit că ziua ei de lucru a început normal, chiar dacă „biroul” s-a mutat lângă mare.
„Astăzi am mers la plajă, într-o joi, în timpul programului de lucru. Nu eram în vacanță, nu mi-am luat concediu medical și nu am chiulit. Doar am lucrat”, a explicat aceasta.
Ea a detaliat că și-a început dimineața cu „o cafea cu gheață băută în pat”, apoi a trecut la e-mailuri, Slack, mesaje cu clienții și organizarea taskurilor în Trello. La ora 10:00 a mers să își facă unghiile, timp în care a continuat să răspundă la mesajele de serviciu de pe telefon.
„Am deschis laptopul sub umbrelă și am continuat să lucrez”
După prânz și după ce și-a dus copilul la creșă, tânăra spune că s-a întors pe plajă și și-a continuat programul de lucru.
„Am stat la soare, am mâncat pepene și am înotat în mare. După aceea, m-am instalat sub umbrelă, am deschis laptopul și am continuat să lucrez. Am încheiat ziua de lucru la ora 18:00”, a relatat aceasta.
Mesajul ei a devenit rapid viral, iar reacțiile au fost împărțite. Unii internauți au considerat că astfel de exemple explică de ce tot mai multe companii îi cheamă pe angajați înapoi la birou.
„Nu-i de mirare că oamenii sunt chemați din nou la birou de către companii”, a comentat un utilizator Reddit, citat de Adevarul.
Alții au susținut însă că productivitatea nu depinde neapărat de locul în care lucrezi.
„Într-o lume normală la cap, nu ar trebui să fie o problemă, dacă livrezi totul la timp și îți faci treaba la fel de bine ca acasă sau ca la birou”, a scris altcineva.
Românii care spun că lucrează mai bine în afara biroului
Mai mulți români au povestit că și ei aleg uneori să lucreze din locuri mai relaxante decât biroul clasic.
„Am zile în care merg la țară și lucrez remote, liniștit, de pe terasa casei, la umbră. Crede-mă, lucrez mult mai eficient într-un mediu plăcut decât între patru pereți. Un angajat fericit e un angajat performant”, a comentat un utilizator.
Au existat însă și persoane care au atras atenția asupra problemelor practice ale lucrului de pe plajă: soarele puternic, bateria laptopului, nisipul sau zgomotul din jur.
„Nu vezi de soare în ecran, vine vântul și îți bagă nisip în tastatură, oamenii te întrerup și îți pierzi concentrarea”, a remarcat cineva.
Un alt utilizator a susținut că diferența se vede rapid între cei care lucrează serios de acasă și cei care transformă munca remote într-o vacanță continuă.
„Se simte care sunt colegii de la plajă și care sunt cei serioși. De cele mai multe ori, colegii de la plajă au rezultate foarte slabe”, a comentat acesta.
Ce arată studiile despre munca hibridă
Discuția vine într-un moment în care tot mai multe companii încearcă să găsească echilibrul dintre birou și munca remote. Un studiu coordonat de economistul Nicholas Bloom de la Stanford arată că angajații care lucrează de acasă două zile pe săptămână sunt la fel de productivi ca cei care merg zilnic la birou.
Cercetarea a analizat peste 1.600 de angajați din domenii precum marketing, finanțe și inginerie și a concluzionat că munca hibridă reduce semnificativ plecările din companie și crește satisfacția angajaților.
În același timp, un raport Microsoft publicat în 2025 arată și partea mai puțin plăcută a flexibilității. Potrivit cercetării, programul clasic 9:00 – 17:00 aproape că a dispărut. Tot mai mulți angajați își verifică e-mailurile dimineața devreme, noaptea târziu sau chiar în weekend.
„Pentru mulți, ziua modernă de lucru nu mai are un început sau un sfârșit clar”, notează Microsoft.
Iar dezbaterea pornită de fotografia tinerei de pe plajă arată cât de mult s-a schimbat, în doar câțiva ani, ideea clasică de „program de lucru”.