În această țară, căsătoria va deveni obligatorie
Într-o țară din Africa, toate persoanele care trăiesc în concubinaj vor trebui să se căsătorească, latfel vor fi amendate. Va intra în vigoare o lege prin care căsătoria devine obligatorie. Se vor organiza chiar și căsătorii „în masă” pentru a se implementa procedura cât mai rapid.
Burundi este statul african în care va intra în vigoare această lege. Este o țară care are o populați de 11 milioane de locuitori și este majoritar catolică, după cum precizează Digi 24, care citează BFMTV. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Interne și se pare că inițiativa a pornit chiar de la președintele țării, Pierre Nkurunziza, care dorește o „moralizare a societății”.
De asemenea, măsura este justificată prin faptul că autoritățile vor putea astfel să lupte împotriva poligamiei și să reducă numărul minorelor care rămân însărcinate. „Sute de eleve rămân însărcinate și aduc copii pe lume”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.
Toate cuplurile care trăiesc în concubinaj sunt obligate să spună "Da" până la sfârșitul anului, altfel vor fi nevoite să plătească o amendă. Cum era de așteptat, o astfel de măsură a creat numeroase nemulțumiri. Unii locuitori acuză conducerea că le încalcă drepturile.