În salonul ăsta, frizeriţele sunt aproape goale
Înghesuială mare la tuns! Salonul de frizerie Old Bay din Oskemen, Kazakhstan, abia face faţă numeroşilor clienţi. De când trei stripteuze fac pe frizeriţele, bărbaţii dau năvală să-şi scurteze părul.
Trei fete superbe care lucrau ca stripteuze la clubul Zebra din apropiere au fost angajate să aducă mai multă clientelă la frizerie. Ele au fost pozate în timp ce tundeau clienţii aproape goale puşcă şi fotografiile au fost difuzate drept reclamă pe Internet.
A fost de ajuns ca bărbaţii să dea buzna la salonul Old Bay din Oskemen, Kazakhstan. De atunci, câştigurile băneşti au crescut spectaculos, recunosc şefii acestuia.
Una dintre fete lucrează complet goală, purtând doar un şorţ în faţă. Alte două poartă doar lenjerie intimă şi şorţ. Sunt sexy şi se poartă ademenitor cu clienţii, care nu s-ar mai ridica de pe scaun, ca să le soarbă din priviri pe săturate.
Unii au fost dezamăgiţi când şi-au dat seama că sunt stripteuze ca profesie de bază, fiind folosite de salon pentru a-şi face reclamă. Celor mai mulţi nu le pasă însă de acest lucru.
Chiar dacă nu sunt pricepute la tuns, ei nu au nimic împotrivă să se lase pe mâinile lor. Preţurile nu sunt mai scumpe ca la alte frizerii.
Aşa că merită să vină la Old Bay pentru a-şi clăti ochii cu frumoasele focoase care le încing imaginaţia.
Salonul oferă şi hair-styliste (n.r. frizeriţe, în limba engleză) profesioniste, care sunt îmbrăcate, dar bărbaţii le preferă pe cele dezbrăcate din reclamă.
“Mereu mi se pare că părul meu e prea mare şi îmi vine să vin la tuns în fiecare zi”, a mărturisit unul dintre clienţi.
Femeile care intră în salon să se tundă au cerut să se aducă şi nişte frizeri semidezbrăcaţi pentru ele.