Infecţia sexuală cu impact major asupra fertilității, atât la femei cât și la bărbați

20 octombrie 2021 22:54   Fapt divers
Ultima actualizare:

Direct sau indirect, bolile cu transmitere sexuală reprezintă o categorie de afecțiuni cu impact major asupra fertilității, atât la femei cât și la bărbați.

Există numeroase studii care demonstrează că dintre toate bolile care se iau prin contact sexual neprotejat, infecţia cu Chlamydia este una extrem de periculoasă atât pentru fertilitatea feminină, cât şi pentru cea masculină. Cercetările în domeniu sugerează faptul că infecțiile cu Clamydia Trachomatis sunt responsabile pentru jumătate dintre toate cazurile de infertilitate tubară din țările dezvoltate.

Chlamidioza este o afecţiune produsă de bacteria Chlamydia trachomatis, o infecţie comună care se transmite prin raport sexual neprotejat. Aproximativ 75% din femei şi aproximativ 50% din bărbaţii infectaţi nu prezintă simptome ale bolii. În cazul în care totuşi apar manifestări, acestea se declanşează într-un interval de până la trei săptămâni de la infectare.

Femeile pot avea scurgeri vaginale anormale şi senzaţii de disconfort şi de usturime la urinare. Chiar şi în cazul în care infecţia se extinde de la cervix către trompele uterine, poate rămâne tăcută. În alte cazuri însă, pot apărea dureri abdominale în zona pelviană, dureri de spate, ameţeală, febră, durere în timpul actului sexual sau sângerări în intervalul dintre menstruaţii.

În cazul bărbaţilor, infecţia poate determina o secreţie purulentă, poate evolua spre epididimită (inflamaţie a canalului epididimar) sau spre prostatită. Dacă epididimita devine cronică, se poate ajunge la azoospermi(absenţa spermatozoizilor din lichidul seminal) şi, implicit, la infertilitate masculină.

Prevenirea bolilor cu transmitere sexuală se face prin respectarea normelor elementare de igienă şi folosirea prezervativului.

Mai multe