Întrebarea primită de o avocată: „Dacă soţia moare înaintea mea, pot să moştenesc și averea socrilor?”. Care a fost răspunsul specialistului

24 septembrie 2025 20:24   Fapt divers

Întrebarea mai puțin obișnuită pe care un bărbat i-a adresat-o Gabrielei Ursărescu, avocată devenită virală în mediul online, a stârnit atenția foarte multor internauți. Iată ce răspuns a primit, după ce a dorit să afle dacă poate moșteni averea socrilor în cazul în care soția sa moare înaintea lui. 

Pe lângă faptul că întrebarea a luat-o prin surprindere, specialista a oferit o explicație clară și legală în contextul în care acest lucru ar fi posibil, reușind să îi ofere bărbatului un răspuns. Iată cum se procedează în acest caz, din punct de vedere legal. 

Răspunsul avocatei Gabriela Ursărescu 

În cadrul unui clip video din social media, un bărbat a adresat următoarea întrebare: „Dacă soţia moare înaintea mea, pot să moştenesc și averea socrilor?”. Așa cum era de așteptat, întrebarea a stârnit atenția altora, dar și pe a avocatei care a oferit următorul răspuns: 

„Păi nu trebuie să ne gândim doar dacă soția moare înaintea dumneavoastră, ci trebuie să ne gândim dacă soția moare după socrii și înaintea dumneavoastră. Adică trebuie să se alinieze niște planete ca să puteți să o moșteniți.

Dacă decedează ea înaintea dumneavoastră și socrii dumneavoastră sunt deja decedați la data la care decedează ea, atunci moșteniți. Însă, dacă socrii sunt în viață când decedează soția, atunci nu aveți deloc drept la partea lor, la averea lor.”

Cum funcționează, mai concret? 

Explicația avocatei evidențiază faptul că drepturile succesorale nu se dobândesc prin simpla încheiere a căsătoriei, ci depind strict de momentul în care are loc decesul persoanei în cauză. Practic, pentru ca cineva să poată moșteni bunurile socrilor prin intermediul partenerului de viață, este necesar ca socrii să fi decedat înaintea soțului/soției.

Potrivit normelor din dreptul succesoral românesc, soțul supraviețuitor are vocație succesorală doar asupra patrimoniului lăsat de partener, însă nu și asupra bunurilor care aparțin părinților acestuia, atâta timp cât aceștia sunt încă în viață.

Mai multe