Invenție incredibilă! Îți faci singur aparat de aer condiționat cu câteva PET-uri de suc

5 august 2017 10:19   Fapt divers
Ultima actualizare:

Dacă în corporație sau acasă ești obișnuit ca aerul condiționat să fie la un click distanță, în Bangladesh situația e radical diferită. Tocmai de aceea această invenție e impresionantă, scrie Playtech.ro.

În Bangladesh, peste 70% din populaţie trăieşte în locuinţe provizorii din cauza pericolului constant de inundaţie. Totodată, acest pericol face ca cea mai mare parte a acestor case improvizate să nu fie conectate la electricitate, astfel că pe timpul verii, când temperaturile ating valori aproape insuportabile, şansele de a supraviețui fără aer condiționat scad considerabil.

În acest context apare proiectul „Eco-Cooler“, pornit de două companii locale prin care încearcă să le ofere locuitorilor o soluție simplă, care nu consumă electricitate, și în care nu trebuie să investească sume mari de bani. Conceptul dezvoltat de agenția de publicitate Grey Dhaka şi compania Grameen Intel Social Business Ltd. presupune utilizarea unor sticle de plastic, cu ajutorul cărora nivelul de temperatură din interiorul caselor poate fi redus.

Aparatul de aer condiționat ieftin este realizat prin tăierea sticlelor de plastic şi montarea lor pe un panou. Acesta poate fi apoi fixat în cadrul unui geam. Orice adiere de vânt va face ca aerul care ajunge în interior să se simtă mai rece.

Vezi VIDEO AICI

Mai multe