Inventivitate sau nebunie? Cum păstrează o britanică amintirea celor dragi vie

8 decembrie 2017 8:31   Fapt divers
Ultima actualizare:

O femeie din Marea Britanie a găsit o modalitate de a-i avea aproape pe cei dragi trecuţi în nefiinţă şi este dispusă să îi ajute şi pe alţi oameni să realizeze acest lucru. Invenţia ei a fost apreciată de mulţi, dar şi criticată de cei care consideră că soluţia ei este una de-a dreptul revoltătoare.

Shirley Holdsworth (52 ani) a găsit o modalitate inedită de a-i avea aproape pe cei decedaţi în preajma sărbătorilor. Ea confecţionează globuri de brad în componenţa cărăora foloseşte cenuşa celor trecuţi în nefiinţă. Până în momentul actual, a primit 75 de astfel de comenzi. Experta în decoraţiuni a declarat pentru The Sun care a fost raţionamentul ei atunci când a început această mini-afacere. "Fac asta pentru cei care au pierdut oameni dragi, mame, fii, fiice sau taţi. Adaug pene în interior, sticluţa cu cenuşă şi scriu numele decedatului  pe globuleţul în formă de inimă care cuprinde tot aranjamentul. Procesul de creaţie este unul dificil, iar realizarea lor este una minuţioasă". Globul costă doar 3 lire( 15 lei) pentru că Shirley nu solicită bani decât pentru achiziţionarea materialelor. "Realizez globuleţe doar pentru localnici, îi face să fie fericiţi faptul că îi pot ajuta să comemoreze aminitrea celor dragi. Nu îmi place să fac bani din asta, nu mi se pare în regulă să strâng bani de pe urma morţii unor persoane. La început m-am simţit ciudat, dar acum mă simt foarte mândră de ceea ce fac", a povestit femeia. Shirley s-a gândit să confecţioneze aszfel de globuri atunci când tatăl său a decedat, iar, de atunci ideea ei s-a materializat.

Aici puteţi vedea cum arată globurile confecţionate de Shirley 

Mai multe