Jaguarul Dodo nu mai are nici o şansă de evadare!

17 aprilie 2012 15:36   Fapt divers
Ultima actualizare:

La un an după ce au tras o spaimă soră cu moartea, când s-au trezit faţă în faţă cu un jaguar, angajaţii Grădinii Zoologice din Ploieşti şi-au domolit teama. Şi asta pentru că spaţiul lui Dodo este acum foarte bine securizat, iar felina nu mai are nici o şansă de scăpare.

„Moşia" lui Dodo are aproape 2.500 de metri pătraţi şi constă într-un adăpost în care doarme, o grădină interioară şi o piscină construită din blocuri de piatră şi rocă, unde jaguarul se îmbăiază în zilele toride vară.

După incidentul de anul trecut, cuşca în care doarme Dodo a fost blindată pe interior cu gratii puternice, din fier, iar spaţiul în care acesta se plimbă a fost prevăzut cu garduri suplimentare, electrificate.

„Chiar dacă geamul a fost înlocuit cu unul care să reziste şocurilor, l-am dublat de gratii pe interior, iar gardul a fost electrificat suplimentar pe bucăţi cuprinse între 0,3 şi până la 2 metri", ne-a explicat Cătălin Vlad, directorul Grădinii Zoologice Bucov.

La 17 martie 2011, Dodo s-a aruncat cu putere în geamul din termopan al cuştii, iar acesta s-a frânt sub puterea animalului. Jaguarul s-a repezit într-un cal şi l-a zgâriat zdravăn, iar trei dintre supraveghetorii aflaţi pe o alee învecinată au trăit spaima vieţii când l-au văzut pe Dodo liber în parc.

Episodul s-a încheiat fără victime, după ce jaguarul a fost anesteziat. Şi spaima supraveghetorilor s-a domolit între timp. „Evident că toată lumea s-a speriat. Nu vezi în fiecare zi un jaguar liber, însă angajaţii de la Zoo lucrează zi de zi în apropierea unor animale periculoase şi sunt obişnuiţi cu ele", a spus Cătălin Vlad.

Mai multe