La câte zile se face testul de sarcină. Iată tot ce trebuie să știi

5 august 2023 15:33   Fapt divers

Indiferent dacă își doresc să-și întemeieze o familie sau totul s-a întâmplat pe neașteptate, decizia de a face testul de sarcină poate deveni o sursă de anxietate pentru multe femei. Uneori stresul apare pentru că își doresc foarte mult un copil, alteori pentru că vor neapărat un rezultat negativ. Află la cât timp după ovulație se poate face testul de sarcină pentru a evita rezultatele eronate.

La câte zile se face testul de sarcină

În general, testele de sarcină funcționează numai când gonadropina corionică umană (HCG) s-a acumulat în organism. Acest lucru se întâmplă de obicei la 11-12 zile după ovulație. Majoritatea femeilor au menstruația la 14 zile după ovulație. În aceste condiții poți efectua testul înaintea menstruației, dar ține minte că rezultatul va fi puțin șters.

De asemenea, nu verifica prea devreme chiar dacă ai emoții. Dacă faci un test de sarcină la numai 8 zile de la ovulație este foarte probabil să obții un rezultat negativ chiar dacă ești, de fapt, însărcinată. După fertilizarea ovulului nivelul de HCG crește la fiecare 48 de ore, dar îți asumi riscul de a obține un rezultat negativ greșit dacă vei face testul înainte să treacă 12 zile de la ovulație.

Când să repeți un test de sarcină

În situația în care rezultatul tău este pozitiv, ar trebui să mergi la medicul ginecolog, care îți va spune care sunt următoarele investigații pe care trebuie să le faci. Dacă testul îți arată un rezultat negativ, însă observi că ai simptome care pot indica o sarcină, ar trebui să repeți testul și să discuți cu medicul tău ginecolog.

Care este cea mai sigură metodă prin care poți afla dacă ești însărcinată

Un test HCG este o metodă destul de informativă de diagnosticare a sarcinii și, de regulă, apare o eroare doar dacă este utilizat greșit. De asemenea, în anumite situații de localizare a oului fetal, a doua fâșie roșie nu poate fi în mod clar manifestată. În astfel de cazuri, testul este considerat a fi eronat. Este recomandat ca acest test să nu fie folosit pentru a anunța o sarcină.

Mai multe