La cum este îmbrăcat, nu zici că are în cont 10 miliarde $!
Se vede de la o poştă că nu este un tip obişnuit cu viaţa de noapte din Manhattan! Însă fotografii de la New York Post au fost şocaţi când au aflat că misteriosul bărbos, îmbrăcat precum un “tătăiţă”, are o avere de peste 10 miliarde de dolari.
Prinţul saudit Abdul Aziz bin Fahd (43 de ani) a fost surprins de paparazzi luni seara, în faţa unui club exclusivist din Chelsea, New York. Fiul favorit al regelui Fahd bin Abdul Aziz al-Saud, care s-a stins din viaţă în 2005, la vârsta de 82 de ani, a renunţat la hainele pretenţioase pentru a se pierde în mulţime.
Conform designerilor americani, hainele pe care le-a purtat Prinţul luni seara nu costau mai mult de 100 $. În mod surprinzător, bodyguarzii săi erau mai bine îmbrăcaţi ca el. Sandalele costau în jur de 3,99 $, blugii 4,99 $, geaca de piele 35,99 $, bastonul 9,99 $ şi cămaşa doar 2,99 $. În total, 58 $...
Iată averea Prinţului
Prinţul are numai în SUA proprietăţi imobiliare evaluate la peste un miliard de dolari. Conduce Consiliul de Miniştri al Arabiei Saudite din 2000, când avea doar 28 de ani. Este cunoscut la nivel mondial pentru stilul său de viaţă extravagant. Are trei avioane: un Boeing 777, un Boeing 737 Business Jet şi un Canadair Challenger, toate având la bord tinere fotomodele din Europa. Are un iaht de 110 milioane de dolari, pe care organizează petreceri de peste 60 de persoane.