La trei zile după înmormântare, au cerut să fie deshumat! Au auzit bătăi din sicriu!

15 ianuarie 2017 11:58   Fapt divers
Ultima actualizare:

Trupul unui om de știință a fost deshumat la trei zile după ce a fost înmormântat deoarece, aflându-se în cimitir, fiul său a auzit niște bătăi din interiorul sicriului tatălui său.

Marko Konjevic a cerut chiar și ajutorul unui judecător pentru a-i fi permis să desigileze mormântul tatălui său, temându-se că acesta ar fi fost îngropat de viu după ce a auzit acele sunete bizare, precizează Daily Star.

Întâmplarea s-a petrecut într-un cimitir din Valencia. Poliția a fost chemată la fața locului pentru a fi martoră la deshumarea celui care fusese înmormântat în urmă cu câteva ore. Șase polițiști au aprins o lumină puternică și au încercat să se uite prin nișa mormântului, pe sub acoperământul din beton și au bătut în geamul sicriului, dar nu au primit niciun răspuns.

Marko nu a renunțat, așa că a doua zi s-a întors în cimitir însoțit de rude, doi avocați, două echipe de poliție, mai mulți gropari și câțiva jurnaliști pentru a asista la deshumarea tatălui său. Bătrânul fusese îngropat împreună cu drapelul Croației, întrucât era imigrant croat. Din acest motiv, fiul lui a crezut că, îngropat de viu fiind, tatăl său a încercat să bată în sicriu cu catargul steagului pentru a-l auzi cineva.

„La spital ne-au spus că a murit după ce a încetat să mai respire, sau ceva de genul acesta. Dacă sărmanul om era viu și încerca să bată în sicriu cu catargul steagului?”, a declarat fiulu omului de știință.

După ce autoritățile au deschis mormântul, l-au găsit pe bărbat la fel cum îl lăsaseră în ziua în care a fost îngropat, iar sicriul n-avea nicio daună, indicând că nimeni nu lovise în el.

Defunctul, pe nume Bozidar (care în limba croată înseamnă „darul lui Dumnezeu”), a decedat din cauză că suferea de artrită reumatoidă. El a fost de tânăr refugiat politic, obținând azil în Austria la vârsta de 20 de ani, apoi s-a mutat în Germania și în cele din urmă, în Spania, în 1968, unde s-a căsătorit și a avut trei fii. După ce a fost diagnosticat cu acea boală, el și-a dedicat timpul rămas pentru a cerceta și descoperi o metodă de tratare a artritei reumatoide, folosind un aparat medical special pe care l-a conceput chiar el. De asemenea, a mai studiat și modalitățile de eliminare a virusului HIV.

Mai multe